Meta
Realitatea Vâlceană

Iniţiativa locală poate să substituie o lege în România

Marţi, 28 aprilie a.c., în şedinţa Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaţilor a fost dezbătută de pe ordinea de zi o propunere legislativă privind acordarea de periuţe şi paste de dinţi preşcolarilor şi elevilor din clasele I-VIII din învăţământul de stat şi privat.

O idee destul de bună, dar Guvernul uită să spună că nu toţi copiii au apă curentă să folosească acele periuţe şi paste de dinţi.

Cred că rezolvarea acestei probleme poate fi dată de societatea civilă prin implicarea unor categorii sociale şi a oamenilor de bine.

Felicit pe această cale campania iniţiată de doi tineri vâlceni, Farmacistul Apostolescu George şi medicul stomatolog Dan Alexandra Luiza, care prin Campania “Un zâmbet sănătos pentru fiecare copil”, susţinută în luna aprilie, au dăruit periuţe şi paste de dinţi elevilor din Şcolile Generale I-IV Ioneşti şi Şirineasa.

Educaţia privind igiena orală trebuie făcută de la cele mai fragede vârste pentru a preveni eventualele probleme, deoarece “este mai uşor să previ decât să tratezi”.

Acest exemplu ar trebui urmat de cât mai mulţi medici stomatologi în parteneriat cu şcolile şi primăriile locale, astfel încât copiii să aibă acces la educaţie privind igiena orală şi noutăţi în domeniu.

Romeo RĂDULESCU,

Deputat neafiliat, Circumscripţia electorală nr. 40, Colegiul uninominal nr. 1 judeţul Vâlcea.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.