Meta
Realitatea Vâlceană

Întâlnirea bibliotecarilor din judeţ la Biblioteca Judeţeană Vâlcea

Miercuri, 15 iunie, la ora 10.30, la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea a avut loc întrunirea profesională cu bibliotecarii din judeţul Vâlcea.

Pe ordinea de zi au fost următoarele puncte: informarea cu privire la Upgrade-ul care trebuie realizat la computerele şi laptopurile obţinute în Anul I/ Anul II Biblionet Valcea (Windows Vista > Windows 7; Office 2007 > Office 2010); informare cu privire la etapa a III-a a Programului Biblionet în judeţul Vâlcea, pentru care au fost propuse 18 noi biblioteci; în context: perspectivele anului viitor; informare cu privire la cele două cursuri de pregătire profesională a bibliotecarilor vâlceni, care se organizează în acest an (20 cursanţi pentru IT/LIB; 20 pentru „BNSB”); informare-discuţie cu privire la Programul de internship care va fi pus în practică pentru judeţul Vâlcea, ca parteneriat între IREX Bucureşti, Universitatea de Vest Timişoara şi Universitatea din Bucureşti – Facultăţile de biblioteconomie şi ştiinţa informării; prezentarea aplicaţiilor pentru bibliotecile vâlcene; scurta prezentare a unor experienţe şi acumulări reuşite prin Programul Mortenson pen­tru Lideri şi Inovatori, desfăşurat în SUA, în primăvara acestui an. Cu acest prilej a avut loc înmânarea către reprezentanţii a 38 de biblioteci publice vâlcene a Contractelor de donaţie (dar manual) care vizează cele 182 computere şi sisteme de operare, pachete Office şi alte echipamente donate prin Programul „Biblionet – lumea în biblioteca mea”.

Sanda Constantinescu, directorul Bibliotecii Judeţene ne-a precizat: „Este o întâlnire periodică şi a început cu al doilea val de biblioteci care doresc să intre în proiectul Biblionet. În cadrul acestei întâlniri  au participat şi cei 20 de bibliotecari care au fost  la instruire. Alte 18 biblioteci din judeţul Vâlcea urmează să intre în acest proiect, care timp de două săptămâni bibliotecarii vor fi instruiţi, iar în luna iulie bibliotecile vor fi dotate cu echipamente. Un alt punct a fost faptul că Biblioteca Judeţeană va aplica pentru obţinerea de centru de perfecţionare al bibliotecarilor pentru cusruri de training pentru Biblionet, iar la sfârşitul acestui curs vor primii certificate de atestare”.

De asemenea, Sanda Constantinescu i-a invitat pe toţi bibliotecarii din judeţ să participe la „Atelierul de vacanţă” care se va desfăşura începând din luna iulie a acestui an, pentru a participa la diversele activităţi din agendă.

Neonilia STAN

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.