Meta
Realitatea Vâlceană

Interviu cu preşedintele PSD, Victor Ponta: 2014 va fi un nou an al Victoriei pentru toţi românii!

- Domnule Victor Ponta, urmează alegerile europarlamentare, la care de obicei românii nu prea se înghesuie. De ce ar veni de data asta românii la vot? Cât de importante sunt, pentru oamenii obişnuiţi, aceste alegeri?
- Aceste alegeri nu sunt doar despre Parlamentul European, ci şi despre direcţia noastră ca ţară. Au trecut doi ani de când regimul Băsescu a început, cu adevărat, să piardă din putere şi să se destructureze şi doi ani de când proiectul USL a început să fie pus în aplicare. Vorbesc de proiectul USL pentru că eu cred că el există, trăieşte prin noi în continuare şi produce o schimbare pozitivă in România. Am oprit nedreptăţi, am reluat creşterea economică, am reînceput să punem ţara pe roate. Am mărit salarii şi pensii, am inaugurat căteva sute de km de autostradă, am deblocat fondurile europene. Suntem pe un drum bun! Şi eu cred că o Românie puternică poate să il facă pe fiecare dintre noi mândru că este român. De aceea, aceste alegeri sunt un moment important in legatură cu direcţia în care mergem – continuăm pe acest drum pozitiv sau ne întoarcem spre perioada regimului Băsescu-Udrea-Boc? Îi chem pe toţi românii la vot, pentru a va răspunde acestei întrebari.

- De ce ar vota românii,implicit vâlcenii, lista pe care o propune PSD în prezent? De ce această listă este diferită de altele, ale altor partide?

- Lista PSD-UNPR-PC este o listă formată din oameni mândri că sunt români, oameni care au apărat România in Parlamentul European şi care vor continua să îi ajute pe români. Este o listă care îmbină experienţa unor politicieni de calibru, precum Ecaterina Andronescu, Ioan Mircea Pascu sau Dan Nica, cu energia şi entuziasmul unei generaţii de politicieni tineri, precum  Daciana Sârbu, Corina Creţu sau Călin lvan. Ni se alătură, pe această listă, şi oameni care au avut succes în afara politicii, precum Damian Drăghici, un român respectat şi iubit peste tot în lume. Este o listă echilibrată şi competentă. Sunt oameni care au promovat România, care i-au ajutat pe românii care muncesc în străinătate, care au sancţionat derapajele regimului Băsescu şi care s-au luptat pentru drepturi mai multe pentru agricultori, tineri sau pensionari. Pănă la urmă, romănii vor alege, dar sunt convins că o vor face gândindu-se că au nevoie de un Parlament European care să le fie mai aproape şi care sa ia decizii pentru a le face viaţa mai bună!

- Ca premier, aţi anunţat măsuri de relaxare fiscală, de reducere a CAS, de neimpozitare a profitului reinvestit, de continuare a scăderii TVA la anumite produse? Când se vor lua aceste măsuri şi cum îi vor ajuta ele pe oamenii obişnuiţi?

- Ne ţinem de cuvânt şi introducem aceste măsuri chiar de la 1 iulie! Economia românească are nevoie de măsuri de susţinere şi cred că este foarte bine ce facem. Anul trecut am redus TVA la pâine şi am eliminat mult din birocraţia care omora firmele din Romănia (numărul taxelor parafiscale s-a redus foarte mult in 2013 şi mai tăiem acum incă cca 70 de taxe). Anul acesta, vrem să continuăm reducerea poverii fiscale pe muncă, pentru ca patronii să poată angaja mai mulţi oameni. Efectele se vor vedea într-o creştere economică importantă, de peste 3%, dar şi într-o creştere a numărului de locuri de muncă. Direcţia este bună şi vom continua să dăm facilităţi celor care angajează tineri, celor care înfiinţează noi locuri de muncă, celor care investesc în domenii cheie din economie. Suntem un guvern care a reuşit un echilibru foarte bun intre protecţia socială şi creşterea economică, si cred ca aceasta este direcţia corectă.

- În ultimele săptămâni, Romănia a fost marcată de mai multe dispute între dvs. şi preşedintele Traian Băsescu. Aţi definit la începutul anului lupta împotriva „regimului Băsescu” drept principal obiectiv al PSD. Rămâne valabil şi in prezent?

- Nu renunţăm la această luptă, pentru că „regimul Băsescu” este în continuare foarte activ şi foarte dornic de a reveni in politică. Aţi auzit că Traian Băsescu se visează premier şi, dacă nu suntem atenţi, există riscul să işi facă din nou loc in viaţa noastră. Eu cred ca direcţia trebuie să fie următoarea în noiembrie se încheie mandatul de preşedinte al lui Traian Băsescu, iar acesta trebuie să fie momentul in care regimul său îşi incheie existenţa. Alegerile europene sunt importante pentru că putem să îi mai luăm o parte din putere lui Traian Băsescu fără susţinere în ţară, Traian Băsescu se sprijină pe susţinerea unor prieteni din Europa. Dacă învingem în aceste alegeri, şi aici şi in Europa, îi luăm şi acest ultim sprijin. Anul 2014 poate fi un nou an al Victoriei, un an în care România incepe din nou să trăiască liber, să gândească pozitiv şi să spere cu adevărat la o viaţă normală.

- Vă mulţumesc! (A.D.)

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.