Meta
Realitatea Vâlceană

Intrare liberă la Concertul susţinut de tenorul Costel Busuioc

În contextul manifestarilor dedicate zilei „Imnului Naţional”, Teatrul Anton Pann din Rm Vâlcea găzduieşte, vineri, 29 iulie, de la ora 20.00, un concert extraordinar, susţinut de tenorul Costel Busuioc.

Împreună cu  soprana Georgeta Grigore, cu baritonul Sandor Balla, acompaniaţi de Orchestra „Sinfonieta” a Filarmonicii „Ion  Dumitrescu”, şi sub bagheta dirijorului Mihail }tefănescu, cei trei vor încânta publicul vâlcean cu arii, duete şi cantonete celebre din operele unor cunoscuţi compozitori.   Suntem convinşi că mulţi dintre cei care au auzit despre acest „fenomen”, cum îl numea Horia Moculescu, ar dori acum să-l vadă pe Costel Busuioc concertând şi la Rm Vâlcea.

Concursul “Hijos de Babel”, din Spania l-a făcut cunoscut pe  Costel Busuioc în întreaga lume. Peste noapte dintr-un simplu zidar a ajuns o mare vedetă.

Invitat în ţară, la diverse posturi de radio şi televiziune, Costel Busuioc a explicat cum a făcut pasul de la şantier la operă. Dragostea de operă i-a fost cultivată de naşul său care i-a cumpărat în repetate rânduri CD-uri cu muzică de operă şi chiar i-a plătit un an de zile lecţii de canto, dar… sărăcia si datoria  faţă de familie l-au determinat pe Costel sa plece la muncă, în Spania.
Norocul i-a surâs  după puţin timp, înscrierea în cel mai în vogă concurs din Spania, “Hijos de Babel” (Fiii lui Babel) şi câştigarea unor premii aducându-i celebritatea. Aceasta, putem spune, a fost şansa sa şi de aici povestea a devenit realitate, producătorii investind în talentul lui.  Costel Busuioc se află acum in fruntea clasamentului si a preferinţelor telespectatorilor.

Carmen CĂLIN

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.