Întreg personalul medical va primi lunar tichetele de masă
Cîlea a găsit soluţie, chiar dacă dispune de puţini bani
• O veste bună pentru întreg personalul medical din Spitalul Judeţean: vor primi din nou tichete de masă, dar şi restaţa pe cele două luni în care, după cum se ştie, conducerea SJU renunţase la aceste cheltuieli tot din lipsa banilor, normal!
Totuşi, analizând situaţia dificilă apărută în acordarea drepturilor ce li se cuvin angajaţilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă şi din alte instituţii medicale cu paturi, subordonate Consiliului Judeţean Vâlcea, preşedintele Ion Cîlea a identificat sursele financiare care pot fi folosite pentru această problemă. Pe această cale au fost stinse nemulţumirile justificate ale personalului medical şi, în plus, s-a găsit soluţia ca tichetele de masă să fie puse lunar la dispoziţia celor îndreptăţiţi.
De asemenea, pentru siguranţa personalului medical, care şi-aşa are salarii foarte mici în comparaţie cu munca depusă, preşedintele Ion Cîlea a cerut conducătorilor de unităţi să urmărească în permanenţă asigurarea fondurilor pentru achiziţionarea şi înmânarea tichetelor de masă.
Anemona TĂNASE







