Meta
Realitatea Vâlceană

Ion Cîlea, încă un mandat de preşedinte al PSD Vâlcea

Sâmbătă, 6 aprilie 2013, la Casa Sindicatelor din municipiul Râmnicu Vâlcea, s-a desfăşurat Conferinţa Judeţeană a PSD Vâlcea.  La conferinţă au participat Secretarul General al PSD, Liviu Dragnea, vicepremier al Guvernului României, în calitate de reprezentant al Biroului Permanent Naţional al PSD, Ecaterina Andronescu, Titus Corlăţean, alături de  673 de delegaţi desemnaţi de adunările generale ale organizaţiilor locale ale PSD din judeţul Vâlcea, cât şi deputatul de Teleorman, vâlceanca Cătălina Ştefănescu. Marele absent de la Conferinţa Judeţeană a PSD Vâlcea a fost preşedintele PSD Râmnicu Vâlcea, viceprimarul Râmnicului, Ion Gigi Matei. Senatorul Laurenţiu Coca şi deputaţii Aurel Vlădoiu, Vasile Bleotu şi Costi Rădulescu s-au alăturat pe scenă alături de primarii şi consilierii judeţeni PSD.

Ion Cîlea a fost reales pe postul de preşedinte al filialei judeţene a PSD, iar Dumitru Persu, care îl avea iniţial pe post de contracandidat pe Constantin Rădulescu, a rămas în final singurul candidat pe postul de secretar general, fiind ales prin vot deschis, în sală.

De asemenea, în cadrul conferinţei s-a adoptat o rezoluţie de către delegaţii participanţi prin care s-a cerut susţinerea actualului preşedinte al organizaţiei judeţene a partidului pentru un nou mandat de vicepreşedinte al PSD la nivel naţional.

Vicepremierul Liviu Dragnea, secretarul general al PSD, a declarat, că regionalizarea României trebuie făcută până la sfârşitul anului, el precizând, în prezenţa celor aproximativ 700 de membri de partid veniţi la Conferinţa Judeţeana a PSD, că un judeţ în forma actuală este o structură administrativă foarte bună, dar mult prea mic pentru a genera proiecte de dezvoltare regională

Liviu Dragnea: Regionalizarea trebuie făcută până la sfărşitul anului

,,În acest an urmează să se realizeze foarte clar regionalizarea României. Dacă nu se va face în acest an pot spune că în niciun caz în următorii ani nu se mai poate realiza. Guvernul României, până la finele lui 2013, negociază cu Comisia Europeană domeniile, regiunile unde vor fi investite fonduri europene. La sfârşitul anului acestea vor fi prezentate Comisiei Europene. În acest sens dacă noi nu am face în acest an regionalizarea şi am face-o în anii următori ar trebui reluat procesul negocierilor cu Comisia Europeană pentru a fi acreditate regiunile şi astfel am pierde ani buni în absorbţia fondurilor. Eu voi prezenta duminică seara cum arată variantele de regionalizare a României, variante menite a omogeniza administrativ, economic şi social România. Aşa cum este acum România tendinţa este de polarizare pe regiuni în sensul că dacă se va menţine la fel vom avea regiuni din ce în ce mai bogate şi regiuni din ce în ce mai sărace”, a declarat Liviu Dragnea.

Dragnea a explicat că „Guvernul central e sus, dar mult prea sus pentru ca să mai poată vedea oricând nevoile comunităţii locale. Atunci este nevoie de acest nivel intermediar, suficient de mare să genereze proiecte de dezvoltare regională”

,,Nu trebuie să uităm niciodată că oamenii trăiesc în comunităţi mai mici sau mai mari, nu numai în Guvern sau parlament. Trebuie să luăm o decizie istorică. Anume, anul acesta să facem o schimbare profundă. România trebuie dezvoltată pe bază de poli de creştere, oraşele mici şi mijlocii să devina poli de regenerare urbană iar marile oraşe să devină poli de creştere economică”,  a completat Liviu Dragnea.

I-a trecut supărarea că n-a reuşit să fie secretar în locul lui Persu, astfel că deputatul Costi Rădulescu, ales prim-vicepreşedinte

Secretarul executiv al PSD, Dumitru Persu susţine că deputatul Costi Rădulescu a întârziat cu propunerea de a candida pentru postul de secretar, iar acest fapt înseamnă că şi-a pierdut dreptul de se propune candidat. ,,Deşi fusese aprobată o comisie de propuneri care are rolul de a analiza, de a verifica şi a prelua solicitările celor care voiau să candideze, el n-a făcut acest lucru în timpul desfăşurării şedinţei, ci la final, după ce s-a ales Consiliul organizaţiei judeţene. Nu mai avea dreptul să se propună candidat. Putea să facă acest lucru până când Conferinţa stabilea comisia de propuneri, dar nu a făcut acest lucru”, a declarat Dumitru Persu. Deputatul Costi Rădulescu a vrut să părăsească sala precizând că nu-l interesează funcţia de vicepreşedinte, pe care i-o propusese Ion Cîlea, funcţie pe care a deţinut-o timp de 12 ani de când e în PSD. A urmat un moment de tensiune pentru cei prezenţi la eveniment, în fimal Costi Rădulescu a fost numit prim-vicepreşedinte! Rădulescu ar fi vrut secretar executiv, dar s-a ales cu o funcţie mai bună, adică poziţia numărul doi din partid, cea de prim-vicepreşedinte

Titus Corlăţean a ţinut să anunţe în cadrul conferinţei faptul că va candida pentru un mandat de vicepreşedinte la congresul de la Bucureşti.

În zilele de 19-20 aprilie 2013 va fi organizat un Congres al partidului la care va fi aleasă noua conducere.

Congresul PSD vine la două luni după cel al PNL şi la o lună dupa cel al PDL. PSD a pregătit pentru congresul din luna aprilie un sistem de vot electronic în care fiecare delegat îşi va scana buletinul de vot, prin intermediul unui cod de bare, la un terminal care înregistreaza opţiunea acestuia, rezultatul votului fiind stabilit imediat după finalizarea procedurii.

Liviu Dragnea a anuntat că va propune conducerii PSD ca la Congresul din luna aprilie să se introducă, în premieră, sistemul de vot electronic, ca să nu existe riscul să „fugă cineva cu urnele”, aluzie la scandalul cu care s-au încheiat alegerile PDL.

Secretarul general al PSD a subliniat totodată că este important ca în acest an să fie înfiinţate structurile administrative, întreg procesul de regionalizare urmând a fi finalizat în anul 2015 sau 2016.

Anemona TĂNASE

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.