Ionuţ Budişteanu, cetăţean de onoare
Ionuţ Budişteanu a primit titlul de cetăţean de onoare al judeţului Vâlcea. Consilierii judeţeni au aprobat, cu unanimitate de voturi, acordarea acestei distincţii.
Ionuţ Budişteanu are acum, pe lângă recunoaştere internaţională, şi un cec din partea organizatorilor, în valoare de 75.000 de dolari. Elevul de 19 ani din Râmnicu Vâlcea a prezentant la concurs un model de automobil care se conduce singur.
Ionuţ a revenit în ţară cu gândul la bacalaureat. Tânărul are două variante pentru a continua studiile: Universitatea din Bucureşti şi Drexel, din Philadelphia, Statele Unite.
Şeful Inspectoratului Şcolar Vâlcea a fost impresionat de performanţa tânărului.
Conducerea liceului în care învaţă Ionuţ a hotărât ca laboratorul de informatică să-i poarte numele după ce acesta va pleca din şcoală.
Premiul câştigat de Ionuţ Budişteanu este ultimul dintr-o lungă serie de distincţii la concursuri de inventică şi informatică din Mexic, Statele Unite sau China.
,,Nu ştiu dacă aş fi reuşit să fac performanţă într-o altă ţară. Ştiu că pe mine m-a ajutat foarte mult şcoala românească, şcoala publică, pentru a ajunge la un astfel nivel. Sunt mulţumit de sistemul educaţional din România. Am primit foarte multă încredere din România, am fost susţinut, şi sper ca în viitor să reprezint cu onoare judeţul Vâlcea şi ţara. Datorez ceea ce sunt sistemului educaţional din România si părinţilor mei” , a adăugat tânărul informatician. Deocamdată, Ionuţ Budişteanu nu a luat o hotărâre în ceea ce priveşte înscrierea la o facultate. Părinţii îl îndeamnă însă să meargă în America, la Drexel University.







