Meta
Realitatea Vâlceană

ITM a depistat 33 de persoane „la negru” în februarie

În luna februarie 2013 Compartimentul Control Relaţii de Muncă al ITM Vâlcea a  efectuat 177 controale şi s-au aplicat 186 sancţiuni contravenţionale în valoare de 206.000 lei.

În timpul controalelor au fost identificate 33 persoane care lucrau fără forme legale de muncă dintre care 8 femei, aplicându-se sancţiuni în valoare de 180.000 lei  şi s-a dispus încheierea în formă scrisă contractelor individuale de muncă la persoanele respective.

Tot în această perioadă la ITM Vâlcea au fost înregistrate 80 sesizari care au fost soluţionate în termen legal.

Menţionăm că acestea au făcut referire la obligaţii legale neîndeplinite de angajatori cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea contractelor individuale de muncă, precum şi neacordarea drepturilor salariale, neacordarea de către angajator a repausului săptămânal, etc.

În urma controalelor, principalele neconformitaţi se refera la: neîncheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă, înainte cu o zi de începerea activităţii şi transmiterea acestora în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor; neplata salariilor de către angajatori, salariaţilor; neîntocmirea foilor colective de prezenţă; neacordarea repausului săptămânal; neplata orelor suplimentare; neplata orelor de noapte; angajatorul nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale, actualizarea regulamentului intern; angajatorul nu a făcut dovada realizării măsurilor dispuse de inspectorii de muncă în PV de control.

4 accidente de muncă, 4 accidente mortale!

În luna februarie  2013, Compartimentul Control Sănătate si Securitate în Muncă a efectuat 88 controale, aplicându-se 206 sancţiuni contravenţionale în valoare de 75.000 lei.

S-au înregistrat 6 sesizări referitoare la condiţiile de muncă, acestea au fost soluţionate în termen legal. Tot în luna februarie 2013 s-au înregistrat 4 accidente de muncă, 4 accidente mortale!”, ne-a declarat Ion Nicolăescu, inspector şef al ITM Vâlcea.

S-au dispus măsuri de remediere a deficienţelor: evaluarea riscurilor de accidente si îmbolnăviri profesionale; elaborarea planului de prevenire si protecţie; efectuarea controlului medical periodic; efectuarea instructajului de protecţie a muncii; elaborarea instrucţiunilor proprii de lucru si securitate a muncii; dotarea cu truse sanitare la punctele de lucru; dotarea si acordarea echipamentului individual de lucru şi echipamentului individual de protecţie şi asigurarea unor condiţii de mediu corespunzătoare, la locul de muncă. (A.T)

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.