Ivan Jinaru a obţinut 1,5 milioane de euro pentru reabilitarea drumurilor forestiere
Primarul Ivan Jinaru, din Vaideeni, a semnat contractul de finanţare a proiectului de reabilitare a 11,2 kilometri de drumuri forestiere, în zonele Izvoru Rece şi Mariţa.
Investiţia în valoare de 1,5 milioane euro se va derula prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, Măsura 1.2.5 – b. În lunile următoare, administraţia publică locală va încerca să obţină fonduri şi pentru modernizarea drumului agricol Plaiul Nedeiului, tot prin PNDR. „Reabilitarea drumurilor forestiere va reprezenta una dintre cele mai importante investiţii din 2012, deoarece, astfel, vom facilita accesul în principalele zone de interes turistic. Lucrările vor începe, cel mai probabil, în primăvară. Bineînţeles, ne aşteptăm la o creştere a turiştilor în această zonă”, a precizat primarul Ivan Jinaru.
De asemenea, în acest an se va turna asfalt pe 10,5 km de drumuri din comuna vâlceană Vaideeni. Investiţia se va realiza prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii. „Sunt investiţii importante pentru localitatea noastră. Lucrările vor demara în perioada imediat următoare”, a afirmat primarul localităţii Vaideeni. (A.T.)







