Jandarmii vâlceni au prins mai multe persoane in timp ce sustrageau diverse bunuri din mai multe supermarket-uri
Jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea, care se aflau în misiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale din mun. Rm.Vâlcea, au dat curs unei solicitări şi au depistat la magazinului Kenvelo situat în Centrul Comercial River Plaza Mall, din mun. Rm.Vâlcea, un bărbat care sustrăgea produse din incinta supermarketului. Jandarmii au acţionat pentru identificarea acestuia în persoana numitului: N. Vasile de 18 ani din localitatea Băbeni, căruia i-au întocmit dosar conţinând acte premergătoare de constatare pentru comiterea infracţiunii de „furt calificat”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 208 – 209, alin1, litera e, Cod Penal.
Prejudiciul produs, în valoare totală de 259,96 lei a fost recuperat în întregime, dosarul fiind înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea pentru continuarea cercetărilor.
Jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea, au depistat în zona Centrală din mun. Rm. Vâlcea, două femei care încercau să comercializeze produse cosmetice. În urma verificărilor efectuate, cele două persoane au recunoscut faptul că au sustras produsele pe care încercau să le comercializeze, din marketul SC BILLA SRL, situat în incinta Centrului Comercial River Plaza Mall, din mun. Rm. Vâlcea, jud. Vâlcea. Jandarmii au acţionat pentru identificarea acestora în persoana numitelor: A. Elena de 18 ani din localitatea Valea Cheii, jud. Vâlcea şi Z. Elena de 28 de ani din localitatea Râpăneşti, jud. Vâlcea, cărora le-au întocmit dosar conţinând acte premergătoare de constatare pentru comiterea infracţiunii de „furt calificat”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 208 – 209, alin1, litera e, Cod Penal.
Prejudiciul produs a fost recuperat în întregime, dosarele fiind înaintate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea pentru continuarea cercetărilor.
Jandarmii, care se aflau în misiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale din mun. Rm.Vâlcea, au depistat la supermarketul Kaufland din Rm.Vâlcea, un bărbat care sustrăgea produse din incinta supermarketului. Jandarmii au acţionat pentru identificarea acestuia în persoana numitului: Z. Cristian de 36 de ani din localitatea Budeşti, căruia i-au întocmit dosar conţinând acte premergătoare de constatare pentru comiterea infracţiunii de „furt calificat”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 208 – 209, alin1, litera e, Cod Penal.
Prejudiciul produs(bunuri de larg consum) a fost recuperat în întregime, dosarul fiind înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea pentru continuarea cercetărilor.








