Meta
Realitatea Vâlceană

La Călimăneşti, 8 agenţi economici din judeţ au prezentat oferta locurilor de muncă

În cadrul activităţii „Identificarea împreună cu partenerii din proiect a angajatorilor dispuşi să încadreze în muncă absolvenţii programelor de formare profesională şi organizarea a două burse a locurilor de muncă în judeţele Vâlcea şi Constanţă”, partenerul AJOFM a organizat la Calimăneşti o bursă a locurilor de muncă pentru cei care urmează un program de formare profesională.

La această acţiune, care a avut loc în sala de conferinţe a Hotelului Căciulata, au participat 30 de cursanţi, care sunt înscrişi la cursuri de calificare in patru meserii precum: lucrător hotelier, cameristă, ospătar şi bucătar. La bursă au fost prezenţi opt agenţi economici din judeţ, care au prezentat oferta locurilor de muncă vacante în domeniul turismului şi necesitatea angajarii unui personal calificat. Cei 30 de cursanţi au discutat individual cu fiecare angajator, pe baza CV-ului depus, urmând să fie contactaţi de către aceştia la finalizarea programelor profesionale la care sunt înscrişi.

Carmen CĂLIN

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.