La tomberon cu parlamentarii-fantomă!
Câţi dintre actualii parlamentari vâlceni vor mai rămâne în funcţii după alegerile din toamnă? Dumnezeu ştie însă, dacă ar fi să ne luăm după meritele lor individuale, după ce au făcut pentru judeţ, majoritatea ar trebui să dispară din peisaj. Niciodată Vâlcea nu a avut o garnitură de senatori şi deputaţi atât de slabă ca în mandatul 2012-2016. Trei sferturi dintre ei chiar au încasat degeaba indemnizaţiile de parlamentari, nefăcând altceva decât să o ducă bine pe banii statului.
Jumătate dintre aleşii Vâlcii nu au făcut chiar nimic, bătându-şi joc de electorat. Nu se pot lăuda că au adus bani în judeţ, că au pus umărul la vreo investiţie, că au gândit o lege utilă. S-au ascuns de cetăţeni, preferând să joace la trecerea timpului. Au fost, în schimb, primii când a venit vorba despre încasarea lefurilor, a votării pensiilor speciale şi a altor privilegii.
Vorbim despre patru ani pierduţi pentru judeţ şi pentru România. Nu am asistat decât la jocuri politicianiste, la scandaluri de corupţie, la o mocirlă care nu avea cum să aducă la ceva bun. În aceşti ultimi patru ani, Vâlcea a dat înapoi aşa cum nu a făcut-o în 20 de ani. S-a ales praful cu totul de economie, Oltchim a decăzut, CET Govora a intrat în insolvenţă, micii întreprinzători au fost nevoiţi să-şi închidă afacerile. Judeţul s-a ales cu un şomaj înspăimântător iar investiţiile străine au fost minunate, însă au lipsit cu desăvârşire.
La tot acest dezastru, parlamentarii vâlceni au partea lor de vină. Mai rău decât să faci ceva prost este să nu faci nimic. Dar, exact asta s-a întâmplat. Majoritatea parlamentarilor noştri nu au mişcat nimic, dormind în front. Exact în această perioadă de declin economic ei şi-au găsit să frece menta, pe româneşte. Şi-au plimbat fundul în maşini de serviciu, au mai venit prin conferinţe de presă să vorbească despre nimic şi, în rest, şi-au umplut buzunarele. Toţi aceşti parveniţi, toţi aceşti băgători de seamă şi abonaţi la sinecuri politice, trebuie să dispară în tomberonul istoriei, astfel încât să nu mai auzim niciodată de ei, politic vorbind!
Anemona Tănase







