Lipsa locurilor de muncă, o problemă pentru vâlcenii din Colegiul Nord
Candidatul Uniunii Social Liberale pentru un mandat de senator pe Colegiul Uninominal nr. 2 Brezoi – Horezu, Remus Daniel Nițu, continuă întâlnirile cu cetățenii din localitățile pe care vrea să le reprezinte în Parlament. Alături de Aurel Vlădoiu, reprezentantul USL pentru Camera Deputaților pe colegiul Horezu, Dan Nițu a mers sâmbătă, 17 noiembrie, la târgul de la Marcea, zonă de confluență a mai multor localități vâlcene. Cei doi au dorit ca astfel să asculte păsurile oamenilor pentru a găsi soluții astfel încât în forul legislativ să își orienteze activitatea în funcției de doleanțele pe care aceștia le au. „Nu putem ști ce se întâmplă și ce nevoi au acești oameni dacă nu suntem printre ei. Pentru mine este foarte important să îi cunosc, să le aflu doleanțele și, la rândul meu, să le spun ceea ce vrem noi să facem pentru ei. Agricultura rămâne un punct important al campaniei mele. De la început am spus că vreau să merg în comisia de agricultură în Parlament pentru că acest domeniu are un potențial extraordinar care, cel puțin în Colegiul Nord, nu a fost exploatat aproape deloc. Cu toții trebuie să facem un efort pentru a îndrepta aceste lucruri. Oamenii trebuie să își recapete încrederea în clasa politică, dar fără comunicare nu se poate, iar noi tocmai asta încercăm acum, să comunicăm cu oamenii”, a afirmat reprezentantul USL. Cetățenii din această zonă spun că vor schimbare pe scena politică națională și au cerut candidaților să se implice mai mult pentru a crea locuri de muncă în zonă, să îi susțină pe producătorii agricoli și pe crescătorii de animale și, nu în ultimul rând, în salvarea combinatului chimic Oltchim a cărui închidere ar duce la creșterea șomajului în toate localitățile județului. Echipa Nițu – Vlădoiu a fost susținută și de primarii celor patru localități aflate în vecinătatea târgului, Galicea, Stoilești, Băbeni și Șirineasa. Ei și-au declarat sprijinul pentru cei doi candidați: „Rolul nostru este să îi aducem pe candidați în mijlocul oamenilor pentru a le reda încrederea în clasa politică, pentru că acum oamenii nu prea mai au. Dorim să creăm unitate, dorim ca cetățenii să simtă că cineva se gândește și la ei. Populația a sărăcit foarte mult. Nu mai are bani să cumpere, dar lucrurile pot și trebuie să revină pe făgașul normal. Suntem o echipă puternică și suntem convinși că domnul Nițu va fi senatorul nostru, pentru că este cel mai potrivit să ne reprezinte”, a precizat Ion Bîzîc, primarul orașului Băbeni.
Inaugurare drum asfaltat în Valea Satului – Dăești
Primăria Dăești a inaugurat vineri, 16 noiembrie, în prezența candidatului Uniunii Social Liberale pe Colegiul Nord – Remus Daniel Nițu, pentru Senat, primii 800 de metri de drum comunal asfaltați din cei nouă kilometri pe care îi are localitatea. Este vorba despre drumul care străbate Valea Satului unde locuiesc câteva zeci de familii și care fost asfalt după mai bine de 25 de ani de așteptare din partea oamenilor. Lucrarea, finalizată în doar două luni, a fost realizată cu fonduri de la bugetul local și cu o contribuție din partea Consiliului Județean Vâlcea. „Felicit cetățenii din Dăești pentru că acum patru luni au votat un primar tânăr și energic, care a dat dovadă că se poate. Trebuie să existe și aici civilizație, pentru că Dăeștiul e la doar doi pași de oraș. Trebuie să aibă drumuri bune, apă și canalizare. Pe lângă acestea trebuie să ne luptăm și pentru locuri de muncă, pentru că, fără locuri de muncă, localitatea nu se poate dezvolta și nici nu poate ajunge la bunăstare. Bunăstarea nu însemnă neapărat bogăției, ci o stare normală a oricărui om care muncește, care are cu ce se hrăni pe sine și familia lui și, în general, poate duce o viață firească pentru secolul în care trăim. Din partea mea aveți tot sprijinul”, a precizat reprezentantul USL pentru Senat, Remus Daniel Nițu.
Încă șase kilometri vor fi asfaltați prin HG 577
Prin Hotărârea Guvernamentală 577, în Dăești, urmează ca în perioada următoare să fie asfaltați încă 5,8 kilometri din drumurile comunale. „Prin lobby-ul făcut la București vom asfalta acești 5,8 kilometri, urmând ca cei trei kilometri care rămân din drumurile comunale și sătești să îi asfaltăm fie din bugetul local, fie din nou prin demersuri și ale domnului Nițu pentru a obține diferența de bani de la Guvern”, a declarat Gheorghe Popolan, primarul din localității. Dăeștiul nu este singura localitate care va beneficia de sprijinul candidatului USL Remus Daniel Nițu. Acesta a precizat că intenția viitorilor parlamentari USL este să aducă sume importante de bani pentru dezvoltarea infrastructurii din localitățile vâlcene.












