Mai multă chibzuială în valorificarea recoltei
Anul 2013 pare să fie cel mai fast din ultimul deceniu în ceea ce priveşte producţia de cereale. În cazul grâului, de exemplu, dacă în 2011 s-au obţinut 7,1 milioane tone, anul acesta recolta depăşeşte 7,2 milioane tone, iar producţia, în majoritatea sa, este de bună calitate, adică este panificabilă, fapt care presupune că nu se va mai apela la importuri. Grâul din această vară are până la 33% gluten, 17% proteină şi un indice W (coeficient de creştere impus de procesare în panificaţie) de 300. Cele mai mari recolte s-au realizat în judeţele de sud ale ţării, spre deosebire de porumb care pare să dea cel mai bun rod în celelalte zone unde n-au lipsit precipitaţiile în perioada de maturare şi nici canicula n-a fost prea aprigă. Luată în ansamblu, producţia de cereale la nivelul ţării este estimată la aproximativ 19-20 milioane tone, apropiindu-se astfel de recordul anului 2004 când s-au realizat 20,8 milioane tone de grâu, orz, secară şi porumb.
Proporţionale au fost, de astădată, şi suprafeţele arabile destinate acestor culturi, păioasele fiind cultivate pe 36,8%, iar porumbul pe 49,8%.
Recordurile acestui an vor influenţa, cu siguranţă şi variaţia preţurilor. În cazul grâului pentru panificaţie preţul s-a stabilizat în jurul a 680 lei/tonă, iar al celui furajer nu sare peste 650 lei, ceea ce pentru producători nu este un avantaj să scoată recolta la vânzare în acest moment. Ei ar trebui să aştepte o perioadă mai prielnică, atunci când piaţa se stabilizează şi apar cereri şi oportunităţi atât pe piaţa internă cât şi la export.
Din păcate, şi în această vară s-a întâmplat exact ca în anii trecuţi: neavând spaţii de depozitare, micii producători şi-au vândut recolta direct din lan unde, bineînţeles, speculanţii i-au aşteptat cu autocamioanele trase la capătul tarlalei şi i-au păcălit la preţ. Altfel ar sta lucrurile dacă fermierii ar avea unde să adăpostească recolta şi să nu grăbească vânzarea cu orice preţ. Aproape totdeauna s-a întâmplat ca între momentul recoltării şi primăvara viitoare preţurile să înregistreze o creştere chiar şi cu 50%, aceste diferenţe considerabile motivând pe deplin nevoia imperioasă de construcţie a unor depozite şi temperarea vânzării imediate după recoltare. Teama că cerealele vor rămâne pe stoc este neîntemeiată ţinând seama de faptul că niciodată, în niciun an, nu s-a întâmplat să dispară cumpărătorii între două cicluri de producţie.
Însă povestea tristă a silozurilor s-a repetat şi în acest an. La nivelul ţării, nu există spaţii de depozitare pentru cereale şi oleaginoase decât cel mult 4,4 milioane tone. Cu aproape 4 ani în urmă, a fost lansat cu surle şi trâmbiţe aşa-numitul Program „Primul siloz”, însă, la scurt timp după aceea, nimeni n-a mai scos o vorbă.
Acest program conceput special pentru rezolvarea problemelor legate de stocarea cerealelor ar fi trebuit să ajute fermierii şi pentru accesul către credite bancare mai ieftine. Or, astăzi, 69% dintre producătorii agricoli nu au depozite pentru cereale. De aici şi pierderile suportate de fermieri prin vânzarea imediată din lan, dar şi cu riscurile unei eventuale crize de cereale. Nimeni, niciodată n-a reuşit să prognozeze dimensiunile viitoarelor producţii şi tocmai de aceea crearea unor rezerve care să prevină o posibilă criză alimentară reprezintă o obligaţie fundamentală a fiecărui stat. De ani buni, România îşi crează rezerve însumând nu mai mult de 350.000 tone de grâu, ceea ce este riscant în perspectiva unui an nefavorabil. Ideea majorării acestor rezerve ar fi salutară şi pentru stat, şi pentru producătorii agricoli: înaintea viitoarei recolte statul ar dispune de cantităţi sigure de grâu pe care să le vândă la preţuri avantajoase, iar fermierii ar avea şi ei siguranţa că statul, interesat să-şi constituie cantităţi mari de rezervă, le va prelua producţia. Se vehiculează ideea că nicio ţară membră a UE nu crează stocuri mari pentru rezerva naţională, în schimb nu văd ce impediment ar exista pentru noi aplicarea principiului autohton: paza bună trece primejdia rea…
Dr. ing. Ion Cîlea
Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea
