Mame fără inimă! În 2013, 23 de nou-născuţi au fost abandonaţi de cele care le-au dat viaţă
De la începutul anului şi până în prezent, în unităţile medicale din judeţul Vâlcea, 23 de nou-născuţi au fost abandonaţi. Motivul principal pentru care tinerele mame (majoritatea minore) nasc şi fug din maternitate este acela că sunt renegate de familii dacă au copii, dar nici nu acceptă să meargă în Centrul maternal care a fost creat special pentru prevenirea separării copilului de mamă. Din cei 23 de copii abandonaţi în spitale, 10 au fost plasaţi la asistenţii maternali profesionişti, cinci se află la Serviciul de recuperare al copiilor cu handicap, doi sunt în centrele de plasament în regim de urgenţă, cinci au fost reintegraţi în familia naturală, iar un caz se află în lucru.
Ceea ce este şi mai dureros, mamele fără suflet părăsesc copiii şi nici nu vor să-şi dea acordul pentru adopţie! Dacă ele nu vor să aibă grijă de ei, ar putea măcar să lase pe altcineva care să le dăruiască bebeluşilor iubirea şi siguranţa zilei de mâine pe care aceste inconştiente nu-s în stare să le ofere! Până la urmă, de ce să nu recunoaştem, mamă e cine te creşte nu cine doar îţi dă viaţă şi te lasă în voia sorţii! (A.T.)







