Meta
Realitatea Vâlceană

Marți, 22 iulie, RAZIE în VÂLCEA: 104 VITEZOMANI, sancționați, 27 permise de conducere, reținute!

ACȚIUNI PENTRU PREVENIREA ACCIDENTELOR RUTIERE CAUZATE DE VITEZĂ
La data de 22 iulie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Vâlcea, împreună cu cei ai polițiilor municipale, orășenești și ai secțiilor de poliție rurală, au desfășurat acțiuni punctuale pe principalele artere rutiere din județ, având ca scop prevenirea accidentelor produse pe fondul vitezei excesive.

La acțiune au participat 16 polițiști rutieri și 22 de polițiști de ordine publică, fiind utilizate 13 aparate radar.

În cadrul activităților, au fost controlate 233 de autovehicule și au fost legitimate 254 de persoane. Polițiștii au aplicat în total 193 de sancțiuni contravenționale, dintre care 104 au fost pentru depășirea vitezei legale.

Totodată, au fost reținute 27 de permise de conducere, astfel: 16 pentru viteză excesivă, 8 pentru depășiri neregulamentare și 3 pentru alte abateri. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate se ridică la aproximativ 67.000 de lei.
Pe parcursul acțiunii, au fost efectuate peste 70 de testări cu aparatele din dotare, în vederea verificării consumului de alcool sau substanțe interzise.
Astfel de acțiuni vor continua, polițiștii acționând constant pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea comportamentelor care pun în pericol viața participanților la trafic.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.