Meta
Realitatea Vâlceană

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, faţă în faţă cu problemele cu care se confruntă învăţământul vâlcean

Luni, 7 octombrie, a venit la Vâlcea!

În prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean, Ion Cîlea, a prefectului Mircea Nadolu, a subprefectului Aurora Gherghina, a deputatului Aurel Vlădoiu, a inspectorului general al ISJ Vâlcea, Ion Gherghinaru, şi a viceprimarului Ion Gigi Matei, ministrul Remus Pricopie a purtat un dialog constructiv cu reprezentanţii învăţământului vâlcean

Luni, 7 octombrie a.c., ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, s-a aflat la Vâlcea în vizită de lucru. Programul vizitei a cuprins mai multe obiective: o întâlnire cu directorii unităţilor şcolare din judeţ, ce a avut loc dimineaţa, la Sala Lahovari de la C.N. “Al. Lahovari”, alături de oficialităţile vâlcene,  vizitarea Liceului “Constantin Brâncoveanu”, Horezu; vizitarea Grădiniţei cu program prelungit, Nr. 1, Horezu; vizitarea şcolii Gimnaziale şi a Grădiniţei cu program normal din localitatea Slătioara, unităţi de învăţământ care au fost reabilitate cu fonduri de la Banca Mondială; vizitarea Liceului Tehnologic Brătianu, Drăgăşani şi a lotului agricol demonstrativ.

Cîlea a spus realitatea: „Domnule Pricopie, sunteţi al doilea ministru al Educaţiei, după Ecaterina Andronescu, care vine la Vâlcea în ultimii 24 de ani să se intereseze la faţa locului de problemele învăţământului din judeţul nostru!”

În discursul său, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, i-a mulţumit ministrului Educaţiei pentru bunăvoinţa cu care a răspuns invitaţiei de a efectua o vizită în judeţul nostru şi a precizat că este al doilea ministru, după Ecaterina Andronescu care vine la Vâlcea, în ultimii 24 de ani, să se intereseze la faţa locului de problemele învăţământului vâlcean şi să poarte discuţii cu directorii de şcoli şi cu cadrele didactice care lucrează în cele 140 de unităţi şcolare din judeţ. Cîlea a mai vorbit şi  despre problema legată de transportul copiilor, mai ales după comasarea celor 60 de unităţi şcolare, din care 50 se aflau în mediul sătesc, cât de importantă este achiziţionarea celor 600 de microbuze şcolare şi a prezentat măsurile pe care le-a luat CJ în acest sens.  N-au fost omise, în discursul preşedintelui CJ, nici adresele şi memoriile în care s-a solicitat sprijin în cazul lipsei de fonduri pentru finalizarea lucrărilor de construcţie la campusul şcolar din Călimăneşti, la unica şcoală din Măldăreşti, la şcoala din Scundu şi la grădiniţa din Păuşeşti Măglaşi!

Reducerea abandonului şcolar, o prioritate pentru Ministerul Educaţiei

Ministrul Educaţiei a enumerat cerinţele Uniunii Europene cu privire la învăţământul românesc pe următorii 10 ani, reducerea abandonului şcolar fiind de asemenea o prioritate. În acest sens, ministrul a subliniat importanţa introducerii evaluării naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, ca parte a măsurilor de monitorizare şi îndrumare a elevilor şi profesorilor.

Sunt trei aspecte pe care Uniunea Europeană ni le-a cerut pentru următorii 10 ani. Acestea ar fi abandonul şcolar, unde cu o cifră de aproximativ 16 la sută la vârste timpurii, ne aflăm, din păcate pe locul patru din coada clasamentului. Al doilea aspect ar fi continuitatea formării profesionale până la 60 de ani şi aici avem un procent de doar 2 la sută, iar al treilea aspect se referă la numărul persoanelor cu studii superioare, care în România, în acest moment, este de 21 la sută la intervalul de vârstă 30 – 35 de ani. Aici ar trebui să ajungem în următorii 10 ani, la un procent de 40 la sută, dar sper că vom ajunge măcar la un 28 la sută”, a mai spus ministrul Educaţiei.

Ministrul a precizat că rezultatele la evaluarea naţională din această vară sunt proaste, iar vina este a şcolilor pentru că nu pregătesc elevii pentru confruntarea cu examenele!

„Atât timp cât 35.000 de elevi de clasa a VIII-a nu au reuşit să obţină nota cinci, înseamnă că rezultatele sunt proaste. Noi suntem de vină, şcolile, pentru că nu ştim să pregătim copii pentru confruntarea cu examenele. Un copil care merge la olimpiade din clasa I până într-a VIII-a ar fi obişnuit cu emoţiile unui examen şi ar putea, evident, să aibă alte performanţe’ a mai spus ministrul Educaţiei”, a precizat ministrul.

Profesorii au nevoie de salarii mai mari

Niciun salariu din învăţământ nu va scădea, ci se are în vedere posibilitatea de a creşte veniturile angajaţilor.
„Au existat mai multe simulări cu ce ar însemna creşterile salariilor din sistemul educaţional. Vă spun că se are în vedere creşterea salariilor, în niciun caz nu va exista o diminuare a acestora. Dacă ar fi după mine, aş scădea salariile unor angajaţi de la Finanţe. în schimb, e o problemă: de exemplu, dacă am creşte salariul unei educatoare debutante de la 560 de lei la 900 de lei, am ajunge la un salariu echivalent unei educatoare cu vechime în profesie, ceea ce ar duce la discrepanţe în sistem”, a spus Remus Pricopie.

Un plan de viitor al ministrului Pricopie: La Vlădeşti ar putea fi amenajat un centru de excelenţă pentru elevii olimpici!

Remus Pricopie, a precizat că ministerul pe care îl conduce are un proiect privind crearea în zona Vlădeşti a unui centru de excelenţă pentru olimpicii din România.„Elevii care merg la olimpiadă au o cu totul altă abordare a programei şcolare. Aceştia au nevoie de alte condiţii de educaţie, care să le stimuleze performanţele. Aici, la Râmnicu Vâlcea, la sediul fostei unităţi militare din Vlădeşti, există un campus în care, în urma unui proiect la care lucrăm, va exista un centru de excelenţă pentru aceşti tineri de excepţie. Evident că trebuie investiţii în ceea ce priveşte construcţia unui hotel, a unor săli de clasă, a unui teren de sport, spaţiu verde. Dar este un proiect de care vâlcenii ar putea fi mândri, toţi olimpicii din România urmând să studieze aici, la Râmnicu Vâlcea”, a precizat ministrul Remus Pricopie. (A.T.)

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.