Motociclist din Sibiu, rănit, la Bujoreni
*Accident rutier, în localitatea Bujoreni*
La data de 24 octombrie a.c., polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane, în localitatea Bujoreni.
Din verificările preliminare efectuate, s-a stabilit că, un bărbat de 51 de ani, din județul Sibiu, în timp ce se deplasa pe o motocicletă, pe DN 7, la km 183+ 300 metri, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând într-un cap de pod.
În urma impactului, bărbatul a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.







