Meta
Realitatea Vâlceană

NECONFORMITĂȚI depistate la CONTROALELE ITM, în luna aprilie. MĂSURI dispuse

În luna aprilie 2020 Serviciul Control Relaţii de Muncă a efectuat 27 controale, fiind dispuse 74 de măsuri de punere în conformitate cu prevederile legislative în domeniul relaţiilor de muncă şi contractului colectiv de muncă. Au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale, din care 3 avertismente şi 3 amenzi în valoare de 70.000 lei.
În timpul controalelor au fost identificate trei persoane primite la muncă fără a avea încheiat contract individual de muncă în formă scrisă. Nu au fost depuse contracte colective de muncă sau acte adiţionale la contactul colectiv de muncă.
Principalele neconformităţi constatate în controalele efectuate au fost:
- neîncheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă
- netransmiterea datelor referitoare la angajarea salariaţilor în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor în format electronic;
- neplata drepturilor salariale ;
- neexecutarea de către angajatori a clauzelor din Contractul Colectiv de Muncă şi Contractul Individual de Muncă;
- neîntocmirea foilor colective de prezenţă;
– neacordarea repausului săptămânal ;
- neplata orelor suplimentare ;
- neplata orelor de noapte;
- nerealizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă în procesele verbale de control.

SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ
​În luna aprilie 2020, Serviciul Control Sănătate şi Securitate în Muncă nu a efectuat controale.
Au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale, în valoare de 7.000 lei, amenzile au fost aplicate pentru controalele din lunile anterioare.

Tot în luna aprilie 2020 inspectorii de muncă din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, au cercetat 3 evenimente care au avut urmări ireversibile, astfel:
Două evenimente care au avut urmare decesul lucrătorilor;
Un eveniment care iniţial a avut urmare incapacitate temporară de muncă, după care s-a încheiat cu invaliditate. Cu ocazia cercetărilor a fost sistată activitatea la un punct de lucru.
În luna aprilie 2020 au fost înregistrate 5 accidente cu incapacitate temporară de muncă.
Informațiile ne-au fost furnizate de Ion Tănăsoiu, inspector șef al ITM Vâlcea.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.