Noi contre și atacuri între Cîlea și Buican! Care e adevărul? Ce părere au primarii vâlceni?
Ca dumnevoastră să puteți vedea care e realitatea, publicăm integral ambele comunicate de presă în care se „duelează” liderii celor două partide din judeîul nostru: PSD, Ion Cîlea și PNL, Cristian Buican.
Iată cele relatate de președintele Consiliului Județean Vâlcea, Ion Cîlea:
Profitând de majoritatea artificială pe care au creat-o, consilierii județeni s-au străduit să impună, în ședința de luna trecută a Consiliului Județean, o hotărâre cu prevederi discriminatorii față de unitățile administrativ-teritoriale ai căror primari nu sunt de sorginte politică liberală. Ba mai mult, hotărârea adoptată la sfârșitul lunii octombrie a avut ca țintă principală pedepsirea primarilor care au dat curs prevederilor OUG nr. 55/2014, primari cărora le-a fost refuzată repartizarea oricărei sume din cele 11,590 milioane lei alocate de Guvern pentru repararea drumurilor județene și comunale. Hotărârea vădit abuzivă adoptată de către majoritatea nou creată a consilierilor județeni la ultima ședință ordinară a fost, după cum era de așteptat, atacată de către Instituția Prefectului în contencios administrativ, fapt care i-a panicat pe inițiatori și i-a determinat să organizeze un insolit miting de protest. Grija de a nu pierde fondurile alocate de Guvern și de a lăsa primăriile să intre în noul an cu arierate împovărătoare m-a îndemnat să găsesc și să propun „aripii” liberale o soluție echitabilă care să dea satisfacție și orgoliilor nestăpânite ale opoziției. În consecință, le-am propus ca cele 11,59 milioane lei să fie împărțite în mod egal pe unități administrativ-teritoriale având în vedere că, atât PSD-UNPR-PC, cât și PNL+PDL, au în structura lor politică un număr egal de primari. Deși am rugat să ni se răspundă cu celeritate propunerii pe care le-am adus-o la cunoștință prin adresa nr. 17.552/21 noiembrie a.c., încă nu am primit un punct de vedere. În aceste condiții, chiar sporește riscul de a pierde alocațiile financiare pe care Guvernul ni le-a pus la dispoziție. De aceea îmi pun fireasca întrebare: cât adevăr investesc consilierii județeni penelisto-pedeliști în ceea ce nu pregetă să afirme – citez: „Dorim să găsim o soluție de deblocare a fondurilor pentru a fi alocați primăriilor care au mare nevoie de acești bani!” Câtă ipocrizie se poate ascunde în spatele unor astfel de vorbe înșelătoare!
Dr. ing. Ion Cîlea, președintele Consiliului Județean Vâlcea
Nici replica liberalilor n-a întârziat să apară, ba chiar a doua zi, au trasmis următorul comunicat de presă:
Cristian Buican: „Ion Cîlea minte cu nerușinare!”
În urma materialului transmis presei vâlcene de către domnul dr. ing. Ion Cîlea cu referire la repartizarea fondurilor pentru drumurile județene și comunale, președintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, face următoarele precizări necesare restabilirii adevărului și pentru corecta informare a cetățenilor:
- Deputatul Cristian Buican a încercat să evite o dispută cu domnul Ion Cîlea din cauza stării de sănătate a președintelui PSD, însă constatăm că și în aceste condiții domnul Ion Cîlea dezinformează opinia publică și pe colegii săi primari. Indiferent de numerele de înregistrare false pe care le flutură în comunicările sale de presă, până în prezent, președintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, nu a primit nicio adresă, rugăminte, memoriu din partea domnului Ion Cîlea, nici la sediul PNL și nici la cabinetul său parlamentar și nici nu are cunoștință ca vreun coleg liberal să fi primit o astfel de solicitare la dialog. Pe cale de consecință, președintele PNL Vâlcea, Cristian Buican se vede nevoit să îl catalogheze pe domnul Ion Cîlea ca „cel mai mare mincinos” din județul Vâlcea.
- Expresii precum „majoritate artificială” sau „orgoliilor nestăpânite ale opoziției”, pe care domnul doctor inginer le folosește în dezinformarea pe care a transmis-o presei vâlcene ne arată faptul că în PSD Vâlcea ideea de a exista o altă majoritate politică în cadrul Consiliului Județean din care PSD să nu facă parte nu este de acceptat. Mai mult decât atât, „DA, DOMNULE CÎLEA, SUNTEM ÎNGRIJORAȚI (nu panicați) DE POSIBILITATEA PIERDERII ACESTOR FONDURI”, de aceea am organizat acel miting de protest perfect legitim și de aceea am depus o nouă hotărâre de alocare a acestor fonduri.
- Președintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, îi reamintește domnului doctor inginer Ion Cîlea faptul că în ultimii 6 ani de zile, de când se află la conducerea Consiliului Județean, a repartizat toate fondurile publice strict pe criterii politice, fără niciun fel de consultare și fără a ține cont de necesități, unul dintre cele mai sugestive momente de acest fel fiind anul 2010, când un număr de 26 de primării (toate conduse de edili liberali) nu au primit niciun leu pentru drumuri! Aceasta este dovada incontestabilă a ipocriziei domnului Ion Cîlea.
- Președintele liberalilor vâlceni, Cristian Buican, îi solicită domnului Ion Cîlea să respecte adevărul și Legea și să își facă datoria corect, împreună cu aparatul de specialitate din cadrul Consiliului Județean, astfel încât să nu existe pericolul de pierdere a fondurilor, reamintindu-i că vineri, 21.11.2014, consilierii PNL au depus un nou proiect de hotărâre de repartiție a acestora – se subliniază în comunicatul liderului liberalilor, Cristian Buican.
Așadar, stimați vâlceni, ce părere aveți?







