Noi locuri de parcare în zona Nord
Lucrările începute pentru amenajarea locurilor de parcare la Blocurile 12, 15, 22 şi 32 au fost finalizate. Pentru a da dovada de eficienţă, conducerea primăriei a decis că trebuie să fie turnat covor asfaltic de calitate superioară, s-au trasat locurile de parcare, prin marcaje s-au mai creat alte câteva spaţii. Perimetrul fiind foarte bine împărţit, s-a ales varianta cea mai avantajoasă pentru locatarii din zonă, astfel că deţinătorii de autoturisme din zona Nord a oraşului nu vor mai avea de ce să se îngrijoreze în ceea ce priveşte locul de parcare.
„Întrucât numărul de maşini a crescut considerabil, locurile de parcare au devenit o prioritate pentru noi, infrastructura rutieră trebuie modernizată, prin urmare căutăm cele mai bune soluţii , însă în unele locuri nu ne permite spaţiul să intervenim. Acolo unde avem posibilitatea încercăm să amenajăm locurile suplimentare, fără să afectăm foarte mult spaţiul verde, întrucât oraşul Râmnicu Vâlcea este cunoscut ca fiind un oraş verde“, ne-a declarat viceprimarul Râmnicului, Cosmin Constantinescu. Lucrările vor continua şi în alte zone din oraş, se vor crea locuri de parcare acolo unde spaţiul permite.







