Noua republică a lui Costi
Costi Rădulescu vorbeşte şi se poartă ca şi cum este deja preşedintele ales al pesediştilor vâlceni. Întreaga sa atitudine denotă încredere în propriile forţe şi nu este nimic în neregulă cu asta. Nu că n-ar mai fi vreun alt coleg de-al său capabil să conducă organizaţia, nu despre asta este vorba. PSD are la Vâlcea câţiva oameni capabili, suficient mobilaţi cât să reprezinte cu succes filiala, atât în judeţ, cât şi la centru. Niciunul nu emană însă vitalitatea lui Rădulescu. Orice se poate spune despre el, îi poţi număra defectele până te plictiseşti, însă nimeni nu poate afirma că actualul lider interimar al PSD Vâlcea nu are „sânge în instalaţie”. Uneori, prea mult, ar spune cârcotaşii, lăsând impresia că de fapt este vorba despre tupeu. Este adevărat, sunt momente în care el pare inadecvat faţă de realitatea imediată. De exemplu, în această perioadă, în care partidul este destul de vulnerabil, ca urmare a pierderii alegerilor prezidenţiale iar scandalurile legate de legitimitatea actualei conduceri se ţin lanţ-vezi demisiile şi arestările de la cel mai înalt nivel, Rădulescu afişează un optimism împins dincolo de limite. Totul este bine, partidul este puternic, la Vâlcea lucrurile merg excelent, viitorul sună magnific. Cu toţii ştim că de fapt situaţia e mai proastă decât se poate înţelege din atitudinea tânărului preşedinte, însă sunt puţini cei pe care i-ar lăsa inima să-i atragă atenţia acestuia că poate părea puţin deplasat. Din acest punct de vedere, Costi Rădulescu lasă impresia că, uneori, este rupt de realitate sau, în cel mai bun caz, că se sugestionează că totul este în regulă. Atitudinea trebuie interpretată însă, cred eu, într-un alt registru, mult mai relaxat. De fapt, poate că el nu încearcă decât să menţină o atmosferă pozitivă într-un partid zdruncinat de probleme, ca o corabie în plină furtună. Probabil că aşa îşi imaginează el rolul unui lider, acela de căpitan pe o corabie aflată în pragul naufragiului. Trebuie să-şi liniştească oamenii şi să caute soluţii, chiar şi atunci când pare că nu mai e mare lucru de făcut. Ca pe Titanic, orchestra trebuie să cânte până la sfârşit iar căpitanul să se scufunde pe puntea principală, la cârmă, cu zâmbetul pe buze. Scenariul este, bineînţeles, dus la extrem, însă ar putea fi, într-un anumit sens, o ilustrare a simbolisticii sugerate de atitudinea lui Costi Rădulescu.
După epoca Ion Cîlea, caracterizată de o anumită centralizare şi opacitate a sistemului de luare a deciziilor la nivel de organizaţie, era Costi Rădulescu s-ar putea să se evidenţieze printr-o dezgheţare a relaţiilor între conducere şi membrii de partid. Deja se vorbeşte în organizaţie despre schimbarea felului în care are loc interacţiunea dintre baza partidului şi lideri. Este normal să fie aşa, Rădulescu este tânăr, vine din presă, are o altă mentalitate. Cîlea făcea lucrurile în felul său şi a obţinut rezultate politice foarte bune, Rădulescu le face în felul lui şi are şanse să ducă organizaţia la un alt nivel. Totul e legat de felul în care va colabora cu primarii, cei care duc greul în alegeri. Ei sunt cei care aduc voturi pentru partid, care scot consilieri, deputaţi şi senatori. Un preşedinte puternic de filială este cel care are capacitatea să-i facă să înţeleagă pe primari că îi poate ajuta iar pentru asta are nevoie de sprijinul lor. Cu cât Costi Rădulescu va fi mai aproape de primarii PSD şi le va inocula ideea că are voinţa şi pârghiile necesare acordării unui sprijin real în rezolvarea problemelor localităţilor, cu atât el va fi mai puternic. Până la 44 de ani, el ar putea învăţa toate dedesubturile funcţiei de preşedinte şi s-ar putea împlini ca om politic, mai devreme chiar decât şi-ar fi imaginat până în urmă cu ceva timp.
Într-un fel ciudat, dispariţia unuia dintre cei mai respectaţi preşedinţi pe care i-a avut organizaţia vâlceană a deschis calea unei reforme reale în partid. Costi Rădulescu nu trebuie să fie la fel ca predecesorul său, însă nici nu poate nega moştenirea pe care acesta i-o lasă. Dacă va învăţa să muncească pe jumătate cât o făcea Cîlea şi să împartă puterea pe sfert faţă de perioada în care acesta a condus filiala, va reuşi. Rămâne doar să demonstreze că cei 20 de ani petrecuţi în preajma generaţiei Miţaru-Comănescu-Cîlea nu au fost irosiţi, că a învăţat ce nu trebuie să facă şi ce să păstreze. Restul, ţine de inteligenţă şi simţ politic, lucruri care, cred eu, nu-i lipsesc viitorului preşedinte al PSD Vâlcea.
Anemona Tănase
