O fostă jucătoare a echipei de handbal Oltchim: Steluța Luca, ambasadorul Campionatul European de Handbal 2014
Fosta handbalistă a clubului Oltchim, vâlceanca Steluța Luca a devenit ambasadorul Campionatul European 2014, ce va avea loc în Ungaria și Croația, în perioada 7-21 decembrie.
Steluța Luca este una dintre cele mai titrate handbaliste din istoria handbalului românesc și, în cinstea acestui fapt, a primit din partea FRF importanta misiune de a promova Campionatul European în țară. Steluța Luca își va intra în rol la meciul de Liga Campionilor de vineri, 21 noiembrie a.c., dintre HCM Baia Mare – Metz. Acolo, ea le va da spectatorilor premii, printre acestea numărându-se și bilete de joc la partidele României de la Debrecen.
„Federația Europeană de Handbal a cerut, prin intermediul Federației Române de Handbal, o persoană care să se ocupe de promovarea turneului final în țară. Am acceptat cu plăcere invitația, iar acest lucru vine, cred eu, și ca o recompensă pentru tot ce am făcut în handbalul românesc” – a declarat Steluța Luca pentru ProSport.







