Meta
Realitatea Vâlceană

O nouă parcare sub podul peste Olt


Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin intermediul Direcţiei Administrarea Domeniului Public, a finalizat joi, 25 martie, lucrările la o nouă parcare în apropierea Spitalului de Obstetrică-Ginecologie, sub podul peste Olt, pe locul ocupat anterior, până la expirarea concesiunii, de o spălătorie de maşini şi covoare.

Noul spaţiu asigură condiţii de parcare pentru 26 de autoturisme, iar lucrările au constat în eliberarea terenului, montarea de gărduleţe, reabilitarea trotuarului, aşternere de asfalt şi trasarea de marcaje.

Amenajarea vine în completarea investiţiei realizată tot de către DADP la începutul anului trecut prin care se realiza o nouă arteră de circulaţie cu sens unic, de-a lungul podului peste Olt, care făcea legătura între străzile Ferdinand şi Remus Bellu.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.