O şansă a dezvoltării – agricultura ecologică
Între truditorii pământului din toată Uniunea Europeană, fermierul român încă nu conştientizează pe deplin că, sub aspect ecologic, realizează cele mai curate producţii agricole. Aşa cum monseur Jourdain („Burghezul gentilom”, de Moliere) habar nu avea că face proză de-o viaţă, tot astfel ţăranul de la cornele plugului românesc a rămas tributar, fără să-şi dea seama, rodului adunat în spic fără să fie stimulat în chimicale, folosind ca îngrăşământ doar gunoiul de grajd.
Bineînţeles, în actualele imperative, particularităţile agriculturii româneşti n-ar mai trebui să rămână imuabile, ci să se adapteze la normele Politicii Agricole Comune. Este de aşteptat ca, până la sfârşitul anului viitor, România să reuşească accesarea celor peste 8 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, bani care să determine restructurarea agriculturii noastre, a spaţiului rural şi să îmbunătăţească calitatea vieţii.
Sistemul nostru de producţie continuă, însă, cu încăpăţânare, să se bazeze pe ferme de mici dimensiuni care exploatează suprafeţe medii de maximum 2,7 ha faţă de 34,7 ha cât este, de exemplu, o tarla în Franţa. Această caracteristică aparţine în mod tradiţional micilor gospodării deţinute mai ales de persoane vârstnice care nu au nici posibilitatea, nici vigoarea de a lucra pentru piaţă şi care se mulţumesc în general cu recolte care să le ajungă doar lor, rămânând astfel la stadiul de subzistenţă.
Alinierea la normele europene a sistemului românesc de producţie agricolă nu se blochează doar la fărâmiţarea pământului. Ea se loveşte şi de unele asperităţi care privesc creşterea prin alte mijloace decât cele naturale a recoltelor pe unitatea de suprafaţă. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul prelungirii pe căi artificiale a perioadei de „stare proaspătă” ori de conservare a produselor. Românii au moştenit alte rosturi tradiţionale şi ei nu renunţă la metodele „clasice” de uscare, afumare şi murare pentru creşterea duratei produselor pe piaţă. Românii refuză aditivii, stabilizatorii şi celelalte mijloace sofisticate, cu influenţe de-acum recunoscute şi argumentate ştiinţific asupra calităţii produselor şi, implicit, asupra sănătăţii consumatorilor. Printre astfel de produse găsim, de exemplu, prin hypermarket-uri jambonul, identic ca aspect cu cel preparat de ţăranul român după ziua Ignatului, dar total diferit ca preparare şi gust. Pe lângă pulpa de porc, sare şi condimente, fabricantul foloseşte o serie de emulgatori, adică acei „E-uri” al căror aport nu numai că modifică produsul, dar îi adaugă şi semnificative cantităţi de substanţe chimice care atentează la sănătatea consumatorului. Cercetătorii confirmă tot mai vehement că astfel de produse sunt deosebit de periculoase nu atât pentru omul sănătos, cât mai ales pentru suferinzii de boli cronice.
Am amintit jambonul, dar situaţia nu este lipsită de riscuri asemănătoare nici în cazul fructelor şi legumelor. Datele oficiale confirmă că peste trei sferturi din produsele vegetale importate ajung la consumator după ce, în prealabil, au fost supuse unor procese de iradiere prin ionizare. Unii specialişti consideră că procedeul nu ar fi periculos deoarece fructele şi legumele îşi păstrează mai multă vreme prospeţimea şi, în plus, sunt distruse microorganismele. Nutriţioniştii, în schimb, susţin că ionizarea omoară legumele şi fructele.
Aceleaşi probleme apar şi în cazul altor produse agricole. Or, dacă vrem, într-adevăr, produse ecologice, este necesar ca ouăle, laptele şi carnea organică să provină de la păsări şi animale care nu au fost tratate cu antibiotice sau hormoni de creştere şi care nu au fost hrănite cu furaje în amestec cu energizante. Sigur, pentru obţinerea unui produs ecologic, cheltuielile sunt mai mari, dar şi preţurile pe piaţă urmează traseul costurilor. Important pentru România este să evite pe cât posibil atentatele la echilibrul agro-eco-sistemic mondial, în favoarea unor produse sigure pentru sănătate. Până la urmă viitorul va aparţine produselor ecologice, chiar dacă agricultura superintensivă se va dedica mult mai mult, în plan global, crizei alimentare care deja a devenit un fenomen planetar.
Dr.ing Ion Cîlea
Vicepreşedinte PSD pe probleme de agricultură
