O veste bună pentru vâlceni la început de septembrie: Secția de oxoalcooli de la Oltchim a fost redeschisă
O gură de oxigen pentru Combinatul chimic Oltchim din Râmnicu Vâlcea: secția de oxoalcooli, închisă acum trei ani, a fost repornită luni, 1 septembrie a.c., iar în acest fel producția societății vâlcene va ajunge astfel la 40% din capacitate, față de 25% cât a fost până acum!
10 investitori interesați să preia combinatul vâlcean
Potrivit unor surse de încredere, până în prezent, zece investitori au trimis scrisori de intenție pentru preluarea societății Oltchim, în procedura inițiată de Ministerul Economiei. Așadar, de preluarea combinatului Oltchim sunt interesate companii precum Socar, KazMunaiGaz, PCC, Yildirim Holding, omul de afaceri Ștefan Vuza, care controlează grupul SCR, vrea sa se asocieze cu Ioan Niculae, patronul InterAgro, ca sa preia societatea vâlceană. De asemenea pe lista investitorilor interesați sunt și companii din Polonia și Turcia, chinezii care dețin Borsodchem Ungaria (concurent al Oltchim), dar și Gazprom prin compania Oil Gas Trade LLC. Așa că dintre toate, s-o nimeri vreuna cu ajutorul lui Dumnezeu și al administrației locale, astfel ca Oltchim să nu ajungă la fiare vechi cum și-ar dori unii care parcă sunt împotriva județului!!! (A.T.)







