Meta
Realitatea Vâlceană

Omor pe strada Inăteşti din Râmnic: Minoră de 15 ani, înjunghiată de un bărbat de 47 de ani!

În seara zilei de duminică, 12 februarie 2017, o adolescenta de 15 ani a fost ucisă cu sange rece de un vecin de-al ei, cu care se presupune că ar fi avut o relatie. S-a intamplat in jurul orei 21.00, pe strada Inatesti, in casa in care fata locuia cu bunica si surorile ei.!

Poliţia Municipiului Rm. Vâlcea a fost sesizată prin SNUAU 112 de către sora victimei, Maria Anişoara Pârvu. Ucigaşul Remus Răducanu, de 47 de ani, a înjunghiat-o pe Teodora Georgiana Pârvu cu un cuţit, aplicându-i două lovituri în zona spatelui, producându-i două plăgi, una la nivelul plămânilor şi una în partea laterală dreaptă, după care a fugit. Tânăra a fost transportată la SJU Vâlcea, dar a decedat la spital, pe fondul leziunilor produse.
În urma investigaţiilor efectuate de poliţiştii vâlceni, s-a reuţit identificarea criminalului care a fost condus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea. Acesta a recunoscut crima şi a declarat procurorilor că a avut discuţii contradictorii cu victima legată care nu îşi dorea o relaţie apropiată cu acesta.
În prezent se efectuează cercetări faţă de Remus Răducanu sub aspectul săvârţirii infracţiunilor de omor şi violare de domiciliu. Criminalul a fost reţinut 24 de ore, urmând a fi prezentat Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventivă.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.