Pachet prea bogat de proiecte pentru un program sărac
„Judeţul Vâlcea înregistrează un număr foarte mare de investiţii incluse la finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, iar pentru finalizarea lor sunt necesare sume cu mult peste bugetul aprobat”.
Această frază este extrasă din adresa nr. 56.546 / 25 iulie 2013 transmisă către Consiliul Judeţean Vâlcea de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin care s-a motivat răspunsul nefavorabil la cererea administraţiei judeţene de a fi cuprinse în Programul pe acest an încă două proiecte. Este vorba despre reabilitarea sistemului de captare, aducţiune şi reţea de alimentare cu apă şi, repectiv, realizarea unui sistem de canalizare şi tratare a apelor uzate, ambele proiecte fiind destinate comunei Vaideeni.
Precizările şi justificările venite din partea Ministerului Dezvoltării Regionale se bazează, într-adevăr, pe realităţi. Consiliul Judeţean Vâlcea a depus pe structura Programului Naţional de Dezvoltare Locală un număr total de 288 de proiecte pentru executarea tot atâtor obiective de investiţii, valoarea acestora fiind de aproape 1,4 miliarde lei. Numai în cadrul subprogramului „Modernizarea satului românesc” au fost elaborate, evaluate şi avizate 257 de proiecte, majoritatea fiind legate de reabilitarea şi modernizarea drumurilor judeţene şi de interes local. Alte 25 de proiecte vizând realizarea, extinderea sau reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă, a reţelelor de canalizare şi staţiilor de epurare au fost depuse în cadrul subprogramului „Regenerarea urbană a municipiilor şi oraşelor”, în vreme ce alte 6 obiective de investiţii au fost cuprinse pe structura celui de al treilea subprogram privind infrastructura la nivel judeţean.
„Într-adevăr, toate proiectele noastre depuse anterior au fost cuprinse în Programul Naţional de Dezvoltare Locală şi aprobate prin Ordin al Ministrului. Având, însă, în vedere că propunerile noastre ulterioare au depăşit limita impusă de Legea Bugetului de Stat pe anul 2013, precum şi prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 28/2013, vom urmări cu maximă atenţie să le introducem prioritar pe lista obiectivelor de investiţii în cadrul programului de finanţare pe anul viitor” – a declarat dr.ing. Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.







