Meta
Realitatea Vâlceană

Pământul pârjolit de arşiţă şi secetă

Potrivit unui studiu, bazat pe cercetări îndelungi şi extinse, elaborat de Consiliul Mondial privind Clima (Interguvernamental Panel on Climate Change), omenirea a ajuns într-o perioadă de cumpănă globală. În toată lumea schimbările climatice provoacă deja mari probleme de natură economică, socială şi politică. Specialiştii IPCC au constat că, între anii 1905-2005, temperatura medie globală a crescut cu 0,74ºC. În studiul amintit se fac precizări fără echivoc privind tranziţia accelerată către o lume cu o climă tot mai caldă, marcată de temperaturi extreme, cu valuri toride care agravează seceta pe întinse regiuni de pe toate continentele. Aceiaşi specialişti atrag atenţia că, dacă nu se intervine hotărât asupra acţiunilor antropice, autodistrugătoare, schimbările climatice se vor acutiza şi mai puternic în acest secol când se prognozează, de exemplu, că până în 2029 se va înregistra deja o încălzire între 0,1ºC şi 1,5ºC, fapt care va avea efecte devastatoare nu numai asupra agriculturii, ci şi a vieţii oamenilor, animalelor şi vegetaţiei.

La rândul său, savantul american Lester Brown, care coordonează Institutul Mondial de Politică Planetară şi care investighează efectele schimbărilor climatice asupra securităţii alimentare pe Glob, a atras nu o dată atenţia că omenirea „trebuie să treacă la culturi agricole apte de a folosi mai eficient apa şi să ia orice măsuri pentru creşterea productivităţii apei, în special a apei de irigaţii”. Insistând asupra acestui aspect, Lester Brown subliniază că cel mai important mijloc de intervenţie asupra secetei la nivel global, care se face simţită pe 6,2 miliarde ha în întreaga lume, nu sunt decât irigaţiile.

Astfel de cercetări au fost efectuate şi în ţara noastră. Între 2009-2012, specialişti din 13 institute europene de pedologie şi meteorologie care au cercetat fenomenele şi efectele climatologice din România, au ajuns la concluzia că, în următorii 20 de ani, cel puţin zece judeţe din Oltenia, Banat, estul Munteniei şi Dobrogea vor ajunge în situaţia de a avea soluri atât de aride încât producţiile cerealiere vor scădea până la 40%. De fapt, nu trebuie să ne mai spună specialiştii deoarece singuri simţim că trăim vremuri lipsite de precipitaţii, de apă pentru rădăcina plantelor ca şi pentru consumul curent, că traversăm zile în şir cu temperaturi crescute peste recordurile multianuale care afectează tot mai grav nivelurile apei de la suprafaţa solului şi al pânzei freatice. Nu există decât o singură contracarare: irigaţiile despre care vom vorbi într-un articol separat.

Dr.ing. ION CÎLEA

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.