Pamflet: UITE-ACUȘI, ACUȘI, ACUȘI ÎI FACU DEJ ȘI PE RUȘI
• Panseu harașo cu codoșlâc politic de învins Armata Roșie
Marea „prietenie” dintre fratele Chelioja Hrușciov și Vulpea din Carpați, cum era denumit Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost benefică pentru viitorul României comuniste, dar mulți nu ș-au dat seama de diplomația conducătorului român față de cel mai puternic om de stat al timprilor de după cel de-al ll-lea Război Mondial.
Momentul retragerii trupelor rusești de pe teritoriul României a uimit o întreagă lume. Cum de a reușit Gheorghe Gheorghi-Dej să facă acest lucru urmează să-l aflați mai jos. Evenimentul are o mare încărcătură istorică, care, la prima vedere ar constitui o farsă. Documentul care atestă acest eveniment istoric este prezentat de un diplomat străin, care a participat la întregul ceremonial. Dej a pregătit cu amănunte de invidiat tot planul de amăgire al rușilor peste hotarele României.
Prima chiznovenie pe care a făcut-o Secretarul General al partidului a fost epurarea de liderii evrei și potențialii rivali, precum Ana Pauker (Honnah Rabinsohn), Vasile Luca (Laszlo Luka), Teohari Georgescu (Burah Tescovici) și Alexandru Nicolski (Boris Grunberg). A urmat apoi o declarație făcută în presa străină, precum că „trupele sovietice pot rămâne în România pe aceeași durată de timp în care trupele americane vor staționa în Germania..?!”
Societatea românească era convinsă că retragerea fără incidente a trupelor sovietice rămase în țară încă din 1944, ar fi putut fi un gest de clemență și noblețe a Ursului de la Kremlin. În fața unor personaje alogene din Armata Roșie, care făceau numai jafuri, violuri, beții și alte ghidușii roșii precum și a unui conducător puternic și de temut, Gheorghiu-Dej se hotărăște să elaboreze o strategie foarte îndrăzneață, dar și bizară pentru mulți partidiști din staful dejist, și anume să-l invite pe Chelioja Hrușciuv, mare împătimit al vânătorii de urși, la o vânătoare de urs brun carpatin și un chiolhan ce n-au văzut nici țarii de dinainte de 1917. Ucraineanul avea însa un viciu comun tuturor puternicilor vremii. In afară de politica si vodca de calitate, Hrușciov era literalmente înebunit dupa vânătoare! Au existat puține marturii despre vânătoarea de urși unde s-a hotărât viitorul României și soarta armatei sovietice staționate pe teritoriul țării. Una dintre puținele surse publicate după 1989 în care se povestește episodul cu
Hrușciov- Dej si vânaătoarea de urși, este nota memorabilă a Ambasadorului Olandei in România la acea dată, C.M Hanswlick De Jonge,
invitat de vază la acea vânătoare.
Fondul de vânătoare de la Budacu de Sus, din județul Bistrița Năsăud, adăpostea, în acea perioadă una dintre cele mai mari populații de urși bruni din România. Zona era situată la înalțimea de 800 de metri iar pădurile din jur erau pline ochi de meri si peri sălbatici. Pomii fructiferi, o vegetație rar intalnită la acea altitudine, era explicația faptului că in fiecare an, în preajma lunilor septembrie-octombrie, sute de urși bruni se adunau în pădurile din Budacu de Sus. Acest lucru era deja cunoscut și de Gheorghe Maurer, Chivu Stoica și alţi lideri comuniști pasionați de vânătoare. În urma discuțiilor avute cu Gheorghe Gheoghiu Dej, întreg aparatul de conducere al ţării hotărăște ca, din
punct de vedere diplomatic, invitarea lui Nikita Hrușciov la o vânătoare de urși la Budacu de Sus ar fi un act deosebit de bine inspirat.
Conducerea României din acea vreme țintea de fapt mai sus. În afară de câştigarea favorurilor liderului sovietic şi de detensionarea relațiilor cu vecinul de la Răsarit, scopul discuțiilor de după partida de vânătoare s-ar fi axat pe retragerea tuturor soldaților sovietici din țară. În prealabil, Hrușciov mai fusese abordat pe linie politică, în decursul anului 1957, de către Emil Bodnăraș, ministrul român al Apărării din acea perioadă, tot pe tema retragerii armatelor Sovietice, dar rugăciunea a rămas fără final deoarece cererea n-a fost „timbrată”. Vânător maniac, Hrusciov nu a rezistat tentației unei vânători de urși bruni în Munții Carpați. Astfel, în luna octombrie a aceluiași an avionul Tupolev al delegației sovietice, în frunte cu barosanul ucrainean Chelioja Nikita Hrușciov, aterizează la București. Autoritațile române au dat în clocot și slugarnicie, organizând la cabana de vânătoare din Dealu Negru un adevarat festin medieval de unde nu au lipsit nici damele de companie din categoria „de lux”, aduse special din București. Pe mesele mujicilor oaspeți se revărsau, la propriu, deliciile ospitalității culinare românești: ciorbă de burtă, cârnați de cerb, șuncă de urs, frigărui de căprioară neîncepută, friptură de fazan, sarmale de mistreț în foi de leurdă, mamaliguță vârtoasă, pâine coaptă la vatră, vinuri dulci de Lechința și Giurgiu. În decursul aceleiași seri Hrușciov nu avea nicio problemă în a da peste cap pahare întregi cu țuică de Maramu*. Elanul de băutor al liderului U.R.S.S. a fost temperat brusc de tăria horincăi, provocându-i acestuia o adevărată explozie de admirație. A doua zi, dis de dimineață, două camioane pline cu gonaci lungi în craci, pădurari şi câini de vânătoare porneau la scotocirea pădurii şi gonirea animalelor către Vânătorul lumii. Măcelul avea să înceapă. De jertfa urșilor din Carpați depindea soarta României…Pentru tavarișu Hrușciov, organizatorii au ales un observator de vânătoare situat mai la înălțime, lângă intersecția trecătoarelor folosite de către animalele mari pentru a străbate pădurea. De acolo, din condiții de deplină siguranță și situați la adăpostul oricărui atac al vreunui animal rănit şi furios, obișnuiau să vâneze și liderii comuniști români. Pentru Hrușciov s-a ales cel mai înalt observator. Ofițerii KGB, însărcinați cu paza dictatorului sovietic, stăteau la rândul lor cu ochii în patru și degetele pe trăgaci ca, în cazul unui eventual atac al vreunei dihănii de urs rănit, să intervină promt.
Se sună începerea vânătorii: câinii şi gonacii au început să răscolească pădurea în căutarea urșilor Aerul rece al dimineții de munte era profanat de lătrături, urlete, zgomote de fiare izbite una de alta și înjurături. Primul urs străbate în fugă standurile de vânătoare tocmai pe sub nasul lui Gheorghiu-Dej, care trage primul însă ursul nu este nimerit și scapă fugind în desișuri. Hrușciov îl privește nemulțumit…„ Se pare ca nu am tras bine, tovarăşe Secretar General, nu am ochit cum trebuie”, a bâiguit acesta vizibil marcat de insucces. Hăitașii își continuă larma și în scurt timp apare un alt urs, mai mare decât primul. Hrusciov ochește, trage și ratează iar ursul dispare teafăr. „Ciort vizmîi!” – Du-te la dracu! înjura ucraineanul furios. Cum să se facă de râs tocmai el, marele conducător al Uniunii Sovietice? Ziua continuă cu același spectacol penibilo-grotesc, cu deosebirea că zelul gonacilor și larma cânilor a scos din ascunzișuri doar cerbi, mistreţi şi lupi. Animale norocoase..! Puternicii vremurilor veniseră să vâneze doar urși…Disperați, conducătorii comuniști ai României de la acea dată au ordonat ca, pe timpul nopții, să mai fie aduse încă două camioane de gonaci lungi în craci. Satele din jur se golesc de oameni aduși să hăituiască urșii din codrii seculari ai Năsăudului. În dimineața următoare, Hrusciov aștepta deja nerăbdător declanșarea vânătorii, iar așteptarea sa nu avea să dureze mult. La o jumătate de oră de la începerea goanei, câțiva urși, de talie medie, au ieșit în fugă din pădure. Organizatorii români l-au sfatuit pe Hrușciov să nu tragă în ei.
Conform datelor vânătorilor locali, în fondul de vânătoare de la Budacu trăiau unele exemplare colosale de urs brun, demne de titlul de record mondial. Parcă vrând sa confirme promisiunile liderilor comunişti români, câteva minute mai târziu, dintr-un tufiș țâșni în fugă un urs brun de dimensiuni apreciabile. S-a oprit brusc și s-a ridicat în doua labe, adulmecând aerul pentru a identifica direcția de unde se auzea larma oamenilor și latratul câinilor. La 60 metri de el, cocoțat confortabil la înalțime, Hrusciov ochește, trage și nimerește ursul în dreptul inimii. Sărmanul animal racnește furios, cade şi încearcă să fugă împleticit. Un al doilea glonț curmă viaţa ursului. De sus, din observator, Hrușciov zâmbea mândru și satisfăcut de isprava sa. După estimările vânătorești, ursul ucis avea peste 400 de puncte. Asta însemna garanția unui trofeu aducător de medalie de aur la orice expoziţie internaţională de vânătoare.
Gheorghiu Dej care ajunsese deja la fața locului, sare să-l îmbratișeze pe Hrușciov pupându-l pe ambii obraji: „ Tovarase Secretar General, ați avut o împușcătură extraordinară! Mi-ar plăcea să văd că o țineți tot așa la această vânătoare! Data viitoare o să împușcați un urs și mai mare, poate un record mondial. Haideți să ciocnim un păhărel de horincă. Noroc!” „Zdarovie, spuse Hrușciov!” și ciocni repede paharul cu Dej. În mașinile de teren ale armatei puse la dispoziția puternicilor vremii, Hrușciov zâmbea satisfăcut. „Am ce sa le povestesc Ninei Petrovna, lui Serghei şi Elenei”. Grupul mixt româno-sovietic al demnitarilor vânători se îndrepta vesel spre cel de al doilea loc de pândă, unde un alt grup de câini şi gonaci începuse deja să răscolească pădurea. Vânătoarea se apropia de apogeu. Spre mijlocul zilei grupul hăitașilor reușește să identifice și să dirijeze spre locurile unde stătea ascuns liderul comunismului mondial un urs de dimensiuni colosale. Comparativ cu el, ursii precedenti pareau niste cățeluși. Hrușciov si gazdele sale vasale sunt cuprinse de emotie si paroxism. Acest uriaș al codrilor romanești trebuia doborat cu orice preț. Era cu adevărat cel mai mare urs văzut de demnitarii români. Un adevărat campion. Hăitașii au reușit să dirijeze ursul spre locul unde stătea Hrușciov. Ascuns, acesta a ochit şi a tras. Gigantul brun a fost nimerit la baza
craniului, dar mai avea forţă şi vitalitate să alerge în desișuri. Hăitașii si câinii îl urmăresc, nu fară un pret. Doi câini sunt uciși pe loc, iar un biet sătean este rănit destul de grav de urs înainte ca acest rege al pădurii să-și dea ultima suflare. Cadavrul ursului care zăcea în desișuri este estimat la peste 500 de puncte, cu o greutate probabilă de 380-400 kg, un adevărat record mondial. Născut și crescut în sălbăticia Carpaților, hăituit de comuniștii români şi executat de cel mai temut lider al planetei din acea perioadă… Nu este de dorit ca să te naști urs pe acestă planeta…! Revenindu-şi cu greu Nikita
Hrusciov mângâia blana brun-închis a ursului, admirându-i dimensiunile enorme. Blana sa va împodobi de acum înainte podeaua de piatră a vilei lui din Zavidovo. Gheorghiu-Dej avea întipărit pe figură un zâmbet larg. Cei doi tovarăși de vânătoare se
îmbrațișează şi se mai pupă o dată pe obraz, rusește și zgomotos…
ÎNVINGEREA. Spre seară au mai venit la masa întinsă şi alți membri ai Comitetului Central, dintre care se detașau figurile lui Maurer, tânărul, la acea vreme, Nicolae Ceauşescu și Emil Bodnaraș. „Mai sunt încă 7000 de urși ca acesta în România, tovarășe Secretar General, oricând doriți dumneavoastră să reveniți sunteți binevenit, îi spunea pe un ton slugarnic Gheorghiu-Dej. Între timp, în jurul cabanei petrecerea si dezmățul deja începuseră. Grătarele sfâraiau pline ochi de frigărui de mistreț, caprioară nîncepută și iepure. Vinurile curgeau în valuri. Hrușciov uitase definitiv de masca de lider de piatră, zâmbea, cânta şi înjura de bucurie. În același timp se lăsa fotografiat în compania oricui. La lăsarea nopții, după ce lăutarii i-au cântat cazacioci, Hrușciov dispare împreună cu una dintre damele de companie. În serile trecute, mujicul nu s-a bucurat de același tratament din partea gazdelor, care i-au explicat că dacă noaptea faci sex, o dai în bară la vânătoare, iar Chelioja s-a supus cu strictețe rusească..!
Bucuria și buna dispoziție a ucraineanului au ținut și în următoarea zi, când trezindu-se dis de dimineață l-a abordat pe Dej: „Ce pot face pentru dumneavoastră tovarașe ? Ce pot face pentru România? Cum mă pot revanșa pentru asemenea primire si clipe de neuitat?” Dej nu-și mai încăpea în piele de bucurie. Temutul suveran fusese adus la punctul dorit…„Ați putea…vedeți tovarase Secretar General,.. stiți că România este o țară înfrațită pe veci(!!!!) cu marele nostru frate Uniunea Sovietică. Suntem un aliat de nădejde, cum am dovedit-o și in timpul crizei din Ungaria. Aici suntem cu toții leniniști convinși. Uniunea Sovietică va găsi la noi doar prietenie și loialitate. De aceea suntem convinși că staționarea armatelor sovietice în țara noastră nu mai este necesară. Pe langă acest aspect, știți că deseori au loc incidente în care sunt implicați soldații ruși. În ciuda înfrățirii noastre întru comunism, astfel de incidente-i vor face pe români să privescă cu neîncredere Uniunea Sovietică… Dacă s-ar putea face ceva la Moscova, stiți ..am fi recunoscatori!..”
De partea cealaltă a mesei, Maurer, Ceaușescu si Bodnaraș dădeau mecanic și aprobator din cap. Spre surprinderea tuturor, Hrușciov a stat pe gânduri doar 5 secunde, după care a cuvântat: „Dragii mei prieteni, în ultimul timp și noi ne-am gândit, la Moscova, la acestă situație. Am să comunic la Sovietul Suprem. Pot să vă asigur că, în proporţie de
90%, într-un an de zile trupele noastre vor fi retrase. Iar acum nu mai vreau decât sa beau din vinul ăsta al vostru, Gurgulesco, Giurgiulesc sau cum se zice..!”.
În Tupolevul care zbura spre Moscova au fost încarcate în zilele urmatoare carnea sărată a 4 urși, 6 butoaie cu vin de Giurgiu, 2 de horincă şi blănurile preparate ale urşilor.
În mod straniu, ucraineanul s-a ținut de cuvânt. În anul 1958, primele trupe sovietice au început să se retragă iar în anul următor, ultimii soldați eliberatori păraseau definitiv România.
Din nefericire, omul este o ființă nerecunoscătoare. Sacrificiul urșilor a rămas ținut sub tacere precum o taină mare… Nici manualele de istorie nu-l amintesc, nici cercetătorii istorici nu-l cunosc. Noroc cu nota ambasadorului olandez. Urșii au rămas martiri în continuare sub regimul ceaușist, erau vânatul favorit al dictatorului, iar în zilele noastre sunt ameninţaţi de o populaţie pestriță care le invadează teritoriul, poluându-l cu manele şi resturi alimentare, filmându-i cu celularele şi construindu-şi vile de prost gust în interiorul rezervațiilor naturale. Pe de altă parte, urșii sunt împuscaţi pe capete, chiar în secolul XXI, de către îmbogățiții tranziției şi de vânătorii străini care vin aici sa-și îndeplinească viciul sângeros şi absurd al vânătorii. Ei, urșii bruni din Carpații noștri, cu siguranță vor fi un plocon baban și pentru Yankeii, care veghează teritoriul și văzduhul românesc ,ca să nu fie deranjat de chiotele votcangiilor și zgomotele kalajnicoavelor din estul mujic..!?
A raportat pentru dumneavoastră,
Soldatul Schweg
