Păstrăvăria de la Brădişor poate funcţiona fără să afecteze sănătatea populaţiei
• deputatul Vlădoiu prezintă expunerea de motive pentru modificarea Legii 107/1996 – Legea apelor
Deputaţii vâlceni Aurel Vlădoiu şi Constantin Rădulescu au iniţiat modificarea Legii 107/1996 – Legea apelor, cu modificările şi completările ulterioare. Deputatul Vlădoiu prezintă conţinutul expunerii de motive: „În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva şi aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare, această autoritate urmăreşte aplicarea strategiei naţionale în domeniul silviculturii, acţionând pentru apărarea, conservarea şi dezvoltarea durabilă a fondului forestier proprietate publică a statului, respectiv a celui proprietate publică a unităţilor administrativ – teritoriale sau proprietate privată pe care îl administrează, precum şi pentru gestionarea fondurilor de vânătoare şi de pescuit atribuite, pentru recoltarea, preluarea şi valorificarea, prin acte şi fapte de comerţ, a produselor specifice fondului forestier, exercitând şi atribuţii de serviciu public cu specific silvic. Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva desfăşoară şi activităţi de pescuit şi acvacultură prin recoltarea, prelucrarea şi valorificarea peştelui din apele de munte, din păstrăvării, bălţi şi iazuri din fondul forestier. Actuala reglementare a practicării pisciculturii în lacurile de acumulare, respectiv art. 11, alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, aduce prejudicii substanţiale activităţii economice a Direcţiei Silvice Vâlcea prin faptul că «Păstrăvăria Brădişor», înfiinţată în anul 1987, înaintea apariţiei Legii apelor şi devenirii acumulării Brădişor sursă de apă pentru populaţie. Precizăm că actuala lege nu dispune de reglementare în ceea ce priveşte activitatea păstrăvăriilor deja înfiinţate în lacurile de acumulare. Activitatea de piscicultură în lacurile de acumulare prin administrare de furaje, având la bază documente legale (avize, autorizaţii, rapoarte etc.) care să constate că hrana granulată folosită la alimentarea peştilor nu afectează calitatea apei, fiind produsă după reţete utilizate în Uniunea Europeană, pe baza unor produse naturale care nu pun în pericol starea de sănătate a populaţiei, constituie un motiv just, temeinic şi suficient la modificarea articolului propus”.







