Patria te iubește și de-acolo de unde îți ia, crești!
Vă aduc aminte scena confruntării dintre Traian Băsescu și Adrian Năstase, televizate înainte de scrutinul final pentru desemnarea președintelui României, în care Băsescu, depășind suficiența, josnicia și caracterul Chivuței abandonându-și zoaiele fizice și morale în apa Dâmboviței, mai ceva decât oricare alt personaj închipuit de Caragiale, îi arunca mănușa contracandidatului: „Măi, Adriane, cu ce a greșit acest popor condamnat să-și aleagă președintele dintre doi foști comuniști?”.
Opțiunea poporului acelor zile și celor care au urmat a dus la tot ceea ce putea fi mai rău în iadul României dezbinate: instalarea „Maleficului” în funcția supremă, închiderea spitalelor, înjumătățirea salariilor, dijmuirea pensiilor până la albirea osului acoperit de brazdă, umflarea pușcăriilor cu adversarii politici, aservirea Justiției pe fondul legalizării libertății la furat, toate pentru servitorii celui mai cumplit regim pe care l-a îndurat țara de la domniile fanariote până azi, inversarea ierarhiei valorilor, instituirea anarhiei în drepturile controlate de Putere etc.
Pictorul Francisco José de Goya y Lucientes prefigura rătăcirea social-politică și culturală a omenirii veacurilor care i-au urmat, oferindu-ne un tablou memorabil în care ne înfățișa un măgar purtat pe umeri de cel cocoșat sub povara birurilor. Să porți o așa greutate presupune că ai acceptat condiția culturii controlate, depunerea armelor, abandonarea idealurilor poporului, acceptarea că vei muri din diversele motive care țin de Dumnezeul zilnic aflat la cârma societății, pentru a fi pe placul celor care te spun condiției de sclav dăruit societății cu aceeași mărinimie cu care s-a renunțat la tine aici, unde nu-i mai ești de folos, pentru că te-ai deșteptat.
Am crescut de la Ștefan Răzvan la Ion Iliescu și ne ducem pe trendul ascendent la Iohannis. Încă nu s-a scris Batrahomiosăsimea, dar de la Batrahomiomahia, așa cum sunt sașii priviți de germanii din care se trag, de la marginea Imperiului cu statutul de paznici ai graniței, nu mai este decât un pic până la țigănimea românească, o comunitate fostă conlocuitoare și actualmente devenită înlocuitoare.
Că am venit aici în calitate de vânduți e treaba lor și e o problemă care cade în cârca istoriei. Nu pot să accept că ei prind rădăcini cu pretenția de a fi învingători, bneficcind de largul concurs al trădătorilor de neam care au fost digerați de stomacul încăpător al veacurilor unde și-a găsit sfârșitul Mihai Viteazul. Pe Câmpia Turzii, în fieful lui Iohannis, încă mai bate inima domnitorului care i-a adus Olteniei mândria de a fi Prima Dragoste, cu respect pentru valorile Moșiei Străbune. Mai departe și continuând acest adevăr palpită inima Patriei care te iubește oriunde ai fi în lumea largă, la București ori la Craiova, pentru că ești copilul Ei, sub semnul legăturii de sânge dintre tine și Dumnezeu.
Petrinel ȘTEFĂNESCU
