Meta
Realitatea Vâlceană

PDL, PNȚCD și Forța Civică = Alianța România Dreaptă

Cele trei partide s-au aliat pentru alegerile parlamentare

Luni,1 octombrie a.c., trei formațiuni politice care s-au aliat de curand formand Alianța România Dreaptă (PDL, PNȚCD și Forța Civică),  liderii acestora participand la conferința de presă de la sediul PDL Vâlcea.

Așadar, alături de senatorul Dorel Jurcan, președintele PDL Vâlcea, deputatul PDL Samoil Vîlcu, Romeo Rădulescu, și Romulus Bulacu, s-au aflat Marian Petrescu, președintele Partidului Forța Civică Vâlcea și Ion Iordăchescu, președintele PNȚCD Vâlcea, dar și președintele interimar al Forței Civice Râmnicu Vâlcea, Gheorghe Predescu.

Dorel Jurcan a criticat actuala guvernare și a declarat că 11 persoane de la PDL și-au manifestat intenția de a candida la parlamentare, însă listele vor fi definitivate în perioada următoare. În lista noii alianțe ar putea apărea și candidați nominalizați de Alianța Civică și PNTCD.

„Se spunea că lucrurile se vor schimba în bine în România, după ce guvernarea a fost preluată de USL. În schimb, cei doi co-președinți ai USL s-au războit cu președintele Băsescu și au încercat să-l demită. Eu vă spun cu toată responsabilitatea că, din momentul în care au preluat guvernarea cei de la USL, România nu este guvernată. Uitați-vă numai la situația de la Oltchim unde în cinci săptămâni s-a schimbat caietul de sarcini de trei ori. Vinovat nu este Diaconescu, ci cei care au scos la vânzare Oltchimul.Unde sunt cele 40 de milioane pe care le promiteau parlamentarii USL de la Vâlcea și guvernanții? Mai mult, acele declarații cu banii care sunt au stârnit presiuni de la cei care aveau de recuperat anumite sume de bani”, a afirmat senatorul Dorel Jurcan.

Acesta a mai precizat ca 11 persoane și-au manifestat intenția de a candida la viitoarele alegeri parlamentare, urmând ca listele să fie definitivate în următoarele zile: Dorel Jurcan, Romulus Bulacu, Gabriela Ene, Romeo Rădulescu, Ștefan Prală, Gheorghe Vieru, Ion Tudor, Iuliana Moise, Ion Oprescu, Samoil Vâlcu și Milorad Cumpanasoiu.

Marian Petrescu, președintele Forței Civice Vâlcea, a precizat că partidul pe care îl reprezintă nu este unul nou apărut în politica românească, ci este continuatorul Forței Alianței Civice din anii 1990, despre care spune că a jucat un rol benefic pe scena politică într-o perioadă în care se tindea să avem o reprezentare monocoloră, cu excepția partidelor istorice.

Liderul PNȚCD, Ion Iordăchescu a declarat: „În istoria sa, PNȚCD a luptat pentru principiul dreptății democrației sociale. Noi suntem convinși că această alianță, România Dreaptă, va reuși la alegerile parlamentare din decembrie să se impună și să se justifice în fața electoratului pentru că România merită o altă soartă”.

Anemona TĂNASE

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.