Liderii PDL sunt convinsi ca vor obtine un scor bun la alegerile din 2012
Vineri, 3 februarie 2012, ora 10.00, la sediul PDL a avut loc conferinţa de presă a PDL Vâlcea la care au participat: senatorul Dorel Jurcan, primarul Romeo Rădulescu şi secretarul general adjunct al PDL Vâlcea, Ştefan Prală. Tema principală a conferinţei a constituit-o anunţarea candidaţilor pentru alegerile locale.
„ La Consiliul Judeţean, prin vot, s-a desemnat ca eu să fiu cel care intru în sondaj singur. Fiind singur, este clar că eu sunt cel care va trebui să intru într-o competiţie cu Ion Cîlea. Sondajul va fi unul general, pentru toţi candidaţii. Noi am încercat pentru fiecare colegiu să identificăm doi-trei colegi pentru a le fi măsurată credibilitatea, cu excepţia candidaţilor la Primărie şi la Consiliul Judeţean. Aş fi preferat să fi fost mai mulţi în această competiţie. Domnul Bulacu a declinat, va intra în sondaj pentru deputaţi. Nu m-a forţat nimeni însă, ca preşedinte de organizaţie, pentru că sunt omul căruia partidul i-a dat cele mai multe demnităţi, cred că este corect şi normal ca eu să fiu cel care în momentul acesta destul de greu şi de dificil pentru partid să fiu cel care răspund cu aceeaşi unitate de măsură cu care m-a tratat partidul până acum, Sunt ferm convins că aportul primarului Romeo Rădulescu va fi substanţial cât şi alte localităţi din judeţul vor contribui la un scor bun al partidului nostru”, a declarat preşedintele Organizaţiei Judeţene a PDL Vâlcea, Dorel Jurcan.
Preşedintele Organizaţiei Municipale a PDL, primarul Romeo Rădulescu, este încrezător în forţele proprii şi a precizat care sunt obiectivele sale în 2012: câştigarea primăriei şi majoritatea în Consiliul Local.
„Ce ţine de mine, obiectivul este foarte clar: Primăria şi majoritatea în Consiliul Local. Vreau să păstrez cei doi deputaţi şi senatorul de pe raza municipiului. Este simplu: avem potenţialii candidaţi, iar în urma sondajului vom vedea cine va candida şi unde. Sondajul îşi va spune punctul de vedere!”, a declarat Romeo Rădulescu.
În zona de Nord, PDL îşi păstrează candidaţii care sunt în funcţii, la care se mai adaugă încă trei.
„Poate că în zona de Nord partidul stă mai bine decât în alte zone, iar în zona Horezu cred că potenţialul PDL a crescut. Mă refer la faptul că noi ne-am stabilit ţintele la cei trei primari pe care îi avem şi vrem să recâştigăm în acele localităţi, cu candidaţii pe care astăzi îi avem în funcţie. La ei cred că se mai adaugă încă trei, asta însemnând că vom avea o creştere de 100%. Sunt oameni care au venit alături de noi în aceste condiţii, sunt oameni care au înţeles ceea ce se întâmplă astăzi, oameni care critică aşa cum şi noi criticăm anumite greşeli şi tocmai de aceea considerăm că se pot îndrepta lucrurile. Astăzi se guvernează România după programul pe care l-au făcut PSD-ul cu PDL-ul, asta nu înseamnă că dacă PSD-ul a plecat programul de guvernare s-a modificat, sunt oameni care ar trebui să-şi asume nişte responsabilităţi, lucru pe care nu îl fac. Am încredere în «oamenii de la munte» pentru că şi zona Horezu şi zona Brezoi este reprezentată de oameni hotărâţi şi acolo am văzut oameni care sunt şi în opoziţie politică, oameni care înţeleg aceste măsuri. În decembrie 2011, când au fost alocate sumele către primării, am văzut că nu au fost alocate către PDL aşa cum se spune pe posturile naţionale, ci au fost alocate către USL. Un singur primar din opoziţia de astăzi a primit cât au primit toţi ceilalţi primari PDL la un loc, a precizat secretarul general adjunct al PDL, Ştefan Prală
De asemenea, tot în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, liderii PDL au mai anunţat că în competiţia în sondaje vor intra preşedinţii de colegii ca potenţiali candidaţi şi toţi consilierii judeţeni, pe colegiile de care răspund şi actualii parlamentari în funcţii, pe Colegiul Râmnicu Vâlcea – Senat şi pe Colegiile Râmnicu Vâlcea Nord şi Sud la Camera Deputaţilor, aproximativ 24 de persoane, printre care Ştefan Prală, pe Colegiul Nord Senat (Horezu – Brezoi), pe Colegiul Sud Senat, directorul Direcţiei Silvice Vâlcea, Ion Oprescu. Pe Colegiul Drăgăşani intră în competiţie ministrul secretar de stat Valentin Iliescu, Gheorghe Crăciun pe Colegiul Bălceşti, Iuliana Moise pe Colegiul Brezoi, Dorel Jurcan pe Colegiul Râmnicu Vâlcea Senat şi deputatul Samoil Vîlcu pe Colegiul Râmnicu Vâlcea Sud. Deputatul Sorin Zamfirescu şi-a exprimat clar poziţia că nu va mai candida pentru o funcţie în Parlament, iar pe locul său este posibil să intre în sondaj Ion Tudor.
Carmen CĂLIN







