Meta
Realitatea Vâlceană

Pe 28 februarie e „Miercurea alarmelor”, exercițiu de alarmare în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”

În contextul activităților desfășurate cu ocazia ,,Săptămânii Protecției Civile” în perioada 26.02.2024 – 04.03.2024, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va organiza și desfășura în data de 28.02.2024, în intervalul orar 10.00-11.00, exercițiul de alarmare publică denumit generic MIERCUREA ALARMELOR”, pentru verificarea funcționării sirenelor pe întreg teritoriul național prin acționarea acestora în zona de competență a fiecărui Inspectorat Județean pentru Situații de Urgență.

În vederea realizării antrenamentului de alarmare publică, echipamentele de avertizare-alarmare care pot fi acționate în sistem centralizat vor fi puse în funcțiune de la nivelul centralelor de înștiințare-alarmare, instalate la administrația publică locală (sediu primărie, puncte de comandă etc), respectiv dispeceratul Centrului Operațional Județean – ISU Vâlcea.

Echipamentele de avertizare-alarmare aflate în acționare locală vor fi puse în funcțiune de către personalul stabilit la nivelul autorității administrației publice, în conformitate cu planul de desfășurare al antrenamentului/exercițiului.

Sirenele electronice vor fi verificate și prin transmiterea către populație a unor mesaje vocale privind evenimentul desfășurat și măsurile de protecție care se impun în astfel de situații, atât în cazul acționării centralizate, cât și locale.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.