Meta
Realitatea Vâlceană

Peste 7000 de cereri pentru acordare a ajutoarelor pentru încălzire

Râmnicenii mai au timp până la sfârșitul lunii să depună cererile, bineînțeles dacă se încadrează în criteriile de acordare a acestora, altfel riscă să fie sancționați!

În cadrul campaniei de acordare a ajutoarelor pentru încălzire în sistem centralizat pentru sezonul rece 2012 – 2013, până la acest moment – prin intermediul asociațiilor de proprietari, a furnizorului de energie termică sau individual – au fost primite 7441 de cereri, din care 6751 au îndeplinit condițiile de acordare, celelalte fiind respinse din diverse motive (venituri mai mari decât plafonul prevăzut, lipsa calității de titular, deținerea de bunuri care au condus la excluderea din categoria beneficiarilor etc.). Valoarea totală (maximă) a ajutoarelor pentru cei 6751 de beneficiari a fost stabilită la 2.241.681,92 lei – fonduri provenite de la bugetul de stat – iar dispozițiile individuale au fost comunicate titularilor prin grija CET Govora și a asociațiilor de proprietari. În ceea ce privește categoria utilizatorilor de gaze naturale pentru încălzirea locuințelor, la sediul Direcției de Protecție Socială din cadrul primăriei municipiului s-au primit 833 de cereri, din care au fost aprobate 748, cu o valoare totală de 473.695,57 lei. La cei de mai sus se adaugă și 109 beneficiari de venit minim garantat care utilizează pentru încălzirea locuinței lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri (suma aferentă, de 31.320 lei, urmând a fi plătită din bugetul local), precum și 431 de familii cu venituri reduse, care folosesc același tip de încălzire și care vor primi 79.255 lei – sume transferate de la bugetul de stat.

Se atrage atenția tuturor solicitanților asupra obligativității declarării corecte a datelor solicitate în cererea pentru ajutorul de încălzire, ca și asupra faptului că aceste date vor fi verificate prin anchete sociale.

DPS a efectuat începând din luna ianuarie a acestui an 4821 de anchete sociale printre beneficiarii ajutoarelor de încălzire din sezonul rece trecut, ceea ce a dus la depistarea a 989 de situații în care aceste ajutoare au fost solicitate incorect, suma de recuperat fiind de 167.156,9 lei.

Carmen CĂLIN

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.