Peste 80% din fermele agricole vâlcene sunt de subzistență
Vâlcea este printre județele cu cele mai multe ferme de subzistență, nu mai puțin de 80% dintre ferme fiind de aproximativ un hectar, a declarat directorul Camerei Agricole Județene, Marin Cernătescu.
“Vâlcea fiind un județ de munte, avem cele mai multe ferme cu suprafețe de până la 1 hectar, ceea ce ce nu e bine față de potențialul de care dispune județul. Avem în Vâlcea 28.920 de ferme, dar majoritatea – 80% – sunt ferme de subzistență, adică produc doar strictul necesar pentru a trăi. Și nu pentru comercializare. Avem doar trei ferme industriale de suprafață mare, cu personalitate juridică, cu următorul specific: una pe zootehnie, una pe vegetal și una pomicolă. Singura soluție pentru a mări numărul fermelor mari este direcționarea subvențiilor, a fondurilor fixând condiții care să propună asocierea sau dimensiunea suprafeței”, a declarat Cernătescu.
Declarația directorului CAJ vine în contextul în care specialiștii în agricultură vâlceni au demarat un amplu demers în sudul județului pentru a discuta cu localnicii despre avantajele asocierii și al producției la scară industrială a legumelor și fructelor.
Conform datelor INS, exploatațiile mari, cu personalitate juridică, au crescut ca număr cu 34,8% în ultimii opt ani, deși suprafața cultivată este cu 5,88% mai mică. Cele mici s-au împuținat cu 14,2% și folosesc o suprafață cu 3,36% mai mică.
Trecerea de la fermele de subzistență se face mult mai greu decât în țările vecine. Suprafața medie cultivată pe o exploatație din România a crescut de la 3,11 la 3,45 hectare, cu doar 11%, în timp ce în Ungaria, Polonia, țările baltice sau Bulgaria creșterea e între 40% și 120%. Țările europene cu o suprafață medie a exploatațiilor mai mică sunt Malta și Cipru.







