Meta
Realitatea Vâlceană

Petre Ungureanu, la final de mandat

La încheierea mandatului său, prefectul Petre Ungureanu a prezentat în 7 mai a.c., într-o şedinţă extraordinară a Colegiului Prefectural, raportul de activitate a instituţiei, sub conducerea sa.

Prefectul le-a mulţumit tuturor colaboratorilor săi pentru modul în care l-au ajutat să îndeplinească cele mai multe dintre obiectivele pe care şi le-a propus. Printre punctele forte ale mandatului său, Petre Ungureanu consideră apariţia pe harta judeţului a domeniului schiabil de la Obârşia Lotrului, derularea programului Vâlcea Verde, acţiunile împotriva comercializării şi consumului de etnobotanice, ca şi derularea programelor cu fonduri europene” Servicii publice în judeţul Vâlcea-parteneriat pentru o misiune comună”  şi „Formare profesională pentru promovarea excelenţei în administraţia publică locală”. şi-a exprimat, totodată, regretul că durata mandatului nu i-a permis, cu puţin, finalizarea demersurilor sale pentru trecerea imobilelor din staţiunea Vidra în proprietatea statului, după ce reuşise trecerea terenului în patrimoniul public al comunei Voineasa, şi nici finalizarea aplicării legilor fondului funciar. Relaţia cu primarii vâlceni a fost menţionată tot la capitolul reuşite, datorită echidistanţei politice, atmosferei de încredere şi respect reciproc, ca şi cea cu secretarii unităţilor administrativ teritoriale. Mulţumiri deosebite le-au fost rezervate şefilor structurilor MAI din teritoriu, relaţiile instituţionale cu aceştia fiind catalogate ca excelente.

După ceremonia dedicată zilei de 9 mai, Petre Ungureanu s-a întâlnit cu toţi angajaţii instituţiei, cărora le-a apreciat competenţa şi modul de lucru în echipă. Le-a mulţumit, totodată, pentru că, aşa cum a declarat, i-au dat posibilitatea să-şi îmbogăţească experienţa de viaţă, atât din punct de vedere profesional, cât şi al relaţiilor interumane.

Din raţiuni care ţin de principii personale, nu voi asista la instalarea noului prefect, dar vă urez mult succes în continuare şi numai bine” a încheiat prefectul Ungureanu.

Anemona TĂNASE

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.