Plățile pentru pescuit și acvacultură ar putea fi deblocate la începutul lunii iulie
Plățile prin Programul Operațional de Pescuit (POP) ar putea fi deblocate la începutul lunii iulie 2012, dacă autoritatea de audit va confirma, în aceste zile, funcționarea satisfăcătoare a sistemului, susține secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Achim Irimescu.
Plățile prin Programul Operațional pentru Pescuit sunt întrerupte din 13 ianuarie 2012, pentru o perioadă de 6 luni, România riscând să intre în suspendare de plăți pe acest program, dacă deficiențele nu vor fi corectate până pe 13 iulie 2012. Într-o eventuală a treia fază ar urma să fie impuse și penalități statului român.
„Termenul de șase luni acordat de Comisia Europeană pentru remedierea deficienților constatate în sistem se împlinește în curând, la 13 iulie 2012. Am fost acuzați de ceva fraudă și de iregularități. Noi am lucrat cu autoritatea de audit pe un plan de acțiune pentru remedieri, strict pe sesizările și sugestiile autorității de audit. Așteptăm să certifice faptul că sistemul funcționează satisfăcător. Sigur mai sunt măsuri în derulare, nu le poți face în scurt timp și aici vorbim de reevaluarea unor proiecte. Sper ca săptămâna aceasta (25 iunie-1 iunlie – n.red.) autoritatea de audit să ne confirme funcționarea satisfăcătoare a sistemului, iar la începutul lunii iulie vor fi deblocate plățile”, a spus Achim Irimescu, citat de Agerpres.
60 milioane euro plătiți de România beneficiarilor POP, nerambursați încă de UE
În prezent, prin Programul Operațional pentru Pescuit au fost efectuate plăți către beneficiari de la bugetul de stat de 60 milioane euro, sumă care nu a fost încă rambursată de la bugetul UE.
Potrivit scrisorii transmise de Comisia Europeană, România înregistrează erori și nereguli în procesul de selecție a proiectelor depuse, dar și deficiențe în separarea funcțiilor și atribuțiilor din cadrul Autorității de Management pentru POP (AM-POP).
Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii a precizat că două dintre proiectele depuse pe POP au fost înscrise în registrul debitorilor, iar unul dintre acestea va fi anulat.
„Sunt deja două proiecte depuse pe POP, care au fost înscrise în registrul debitorilor, iar unul dintre ele va fi anulat, dar nu sunt de o valoare foarte mare, câteva zeci de mii de lei fiecare. Dar nu aici este problema cea mai mare, ci în funcționarea sistemului în sine. Au fost refăcute procedurile, am avut și o discuție cu directorul DG Mare, care a apreciat progresele”, a mai adăugat Achim Irimescu.
România beneficiază, până în 2013, de peste 307,618 milioane euro prin POP pentru finanțarea investițiilor în domeniul pescuitului, acvaculturii și procesării, din care 230,714 milioane euro reprezintă asistența UE prin Fondul European pentru Pescuit (FEP), iar diferența este asigurată din bugetul național.







