Pledoarie în favoarea agriculturii ecologice
Doresc de la început să avertizez cititorul că intervenţia mea pe această temă nu se bazează pe studii riguroase de cercetare ştiinţifică. Opinia mea se întemeiază, în schimb, pe constatări din practica agricolă, domeniu în care am lucrat şi am dobândit experienţă de-a lungul a peste 25 de ani.
În primul rând, aş remarca faptul că ţăranul din Vâlcea realizează, sub aspect ecologic, unele dintre cele mai curate producţii agricole. Sistemul nostru de activitate agricolă se bazează pe ferme de mici dimensiuni care nu depăşesc 2,7 ha, faţă de 35 ha cât este, de exemplu, media în Franţa.
Caracteristice sunt micile gospodării care nu au potenţial – funciar mai ales – pentru a acoperi cererile de pe piaţa de consum. Cei mai mulţi se mulţumesc cu recolte care să le ajungă doar pentru nevoile proprii.
Aici cred că am atins punctul care interesează. Alinierea la normele europene a sistemului nostru de producţie agricolă se loveşte de unele asperităţi care privesc în special creşterea prin alte mijloace decât cele naturale a recoltelor pe unitatea de suprafaţă. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul prelungirii pe căi artificiale a perioadei de aşa-numită „stare proaspătă” ori conservare a produselor. Vâlcenii au moştenit alte rosturi tradiţionale şi nu renunţă la metodele clasice, la uscare, afumare sau sărare, metode pe baza cărora sporeşte durata până ce produsul ajunge la consumator.
Ţăranul din Vâlcea refuză cu încăpăţânare – şi eu zic că bine face – să folosească aditivi, stabilizatori sau alte mijloace chimice, cu influenţe recunoscute şi argumentate ştiinţific atât asupra calităţii produselor cât şi a sănătăţii consumatorilor.
Găsim prin marile magazine, de exemplu, jambonul, identic ca aspect cu cel preparat de ţăranii noştri, dar total diferit ca pregătire şi gust. Pe lângă pulpa de porc, sare şi condimente, fabricantul foloseşte şi o puzderie de emulgatori, adică acele „E-uri” al căror aport nu numai că strică produsul, dar îi aduc şi semnificative cantităţi de substanţe chimice care atentează la sănătatea oamenilor.
Situaţia nu este mai fericită şi lipsită de riscuri nici în cazul fructelor şi legumelor importate. Peste trei sferturi din aceste produse vegetale ajung la consumator după ce, mai întâi, au fost iradiate prin ionizare. Acest proces tehnologic de ionizare pentru prelungirea perioadei de prospeţime omoară, în fapt, calitatea legumelor şi fructelor. Ele ajung să semene mai degrabă cu nişte conserve care au şi gust îndoielnic şi riscuri confirmate asupra sănătăţii.
Aceleaşi tehnologii se aplică şi la alte produse agricole. Dacă vrem, într-adevăr, alimente ecologice, mi se pare corect şi necesar ca ouăle, laptele, carnea organică, să provină de la animale care n-au fost tratate cu antibiotice sau hormoni de creştere şi care n-au primit hrană tratată cu diferite substanţe aşa-zise energizante.
Produsele bio sau eco, cum vreţi să le numiţi, nu trebuie să fie atinse de pesticide, fertilizatori sintetici sau radiaţii ionice aşa cum se întâmplă cu merele, citricele sau strugurii pe care îi importăm şi umplem tarabele din piaţă.
Lucrurile trebuie privite nu numai la scara judeţului Vâlcea, ci pe un plan mult mai larg.
Pare incredibil, dar din păcate, aşa se întâmplă într-o ţară ca România, renumită pentru virtuţile naturale ale produselor sale agricole, să se găsească pe piaţă doar 1% produse ecologice atestate şi certificate, faţă de 5-7% cât se înregistrează astăzi în ţările dezvoltate ale UE. Cum s-a ajuns la această situaţie? Răspunsul trebuie căutat, în primul rând, în cheltuielile mari pe care le impune realizarea produselor ecologice. Un alt răspuns îl dau tendinţele globale de a mări pe orice cale producţia pe unitatea de suprafaţă. În aceste condiţii, se abuzează de chimizare, ceea ce înseamnă un veritabil atentat la echilibrul eco-sistemic.
Tare aş vrea ca România să nu se lase atrasă în iureşul producţiilor intensive, să se ţină departe de utilizarea stimulilor chimici, contraindicaţi şi nepermişi în realizarea de produse ecologice. Vâlcea, cu siguranţă, va respecta aceste imperative.
Dr.ing. Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea
