PNL Vâlcea: Fonduri pentru dezvoltarea României
Premierul liberal, Nicolae Ionel Ciucă, a participat în dimineața zilei de 26 august 2022, la ceremonia de semnare cu autorităţile locale a primelor contracte de finanţare prin Prgramul Naţional de Investiții “#Anghel_Saligny”.
Prin acest Program Național de Investiții se urmărește asigurarea unor servicii de bază în localitățile țării: extinderea rețelelor de apă potabilă, de gaz și de canalizare, modernizarea și extinderea rețelei de transport.
Peste 3.700 de proiecte de finanțare în baza Programului “Anghel Saligny” au fost aprobate; semnarea astăzi a contractelor de finanțare pentru primele proiecte în prezența prim-ministrului arată dedicația liberalilor pentru respectarea angajamentelor și dezvoltarea în continuare a României.
La ceremonie, care a avut loc la Palatul Victoria, premierul liberal a transmis că prin acest Program se realizează nu numai cele mai importante investiții cantitativ, ci și calitativ – în sensul că răspund necesităților comunităților locale – de până acum, dat fiind faptul că Guvernul României va pune la dispoziţia autorităţilor locale peste 10 miliarde de euro, distribuite după o analiză riguroasă a nevoilor locale și aprobarea acelor proiecte care răspund optim acestora.
Filiala PNL Vâlcea







