Meta
Realitatea Vâlceană

Podul dintre Pesceana şi Glavile a fost luat de ape

Cu o zi înainte de Învierea Domnului,

Comuna vâlceană Pesceana a fost „lovită” de o ploaie torenţiala însoţită de căderi masive de grindină, cu o zi înainte de Invierea Domnului. „Practic, curţile oamenilor s-au umplut de apă şi de gheaţă. La cât de puternice au fost rafalele de vânt, multumim lui Dumnezeu ca nu am avut victime omeneşti”, ne-a declarat primarul Ion Dobre.

După ploaie, pagubele materiale considerabile!

Din păcate pentru locuitorii localităţii Pesceana, o mare parte din culturile pomicole a fost compromisă, iar câteva animale de curte au avut de suferit. Însă, cel mai important şi neplacut eveniment a fost ruperea podului de la hotarul dintre comunele Pesceana şi Glavile, pod care traversează pârâul Ursoaia.

„Podul situat pe DJ 677A, ce face legatura între localităţile Şirineasa şi Creţeni, a cedat sub presiunea apei datorită faptului că structura sa de rezistenţă a dat mari semne de slabiciune de-a lungul timpului şi… iată, din păcate pentru noi,  s-a şi rupt. În urma acestui eveniment neplacut, circulaţia dintre Drăgăşani şi Pesceana a fost mutată pe două rute ocoliotoare, pe la Scundu, respectiv Sirineasa-Băbeni-DN 64! Bine ca nu s-a intâmplat mai rău!, a mai declarat primarul comunei Pesceana.

Circulaţia dintre Drăgăşani şi Pesceana a fost mutată pe două rute ocoliotoare, pe la Scundu, respectiv Şirineasa-Băbeni-DN 64!

După cum v-am mai informat,  chiar la ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Vâlcea, preşedintele Ion Cîlea a prezentat un grafic de lucrări în domeniul infrastructurii rutiere din judeţ, iar drumul DJ 677A  Şirineasa-Creţeni era prioritar pe listă. Totuşi, modernizarea drumului judeţean ce face legătura între DN64-Ioneşti-Scundu-Pesceana vine în sprijinul locuitorilor de pe Valea Pescenii, în aşa fel incât traficul navetiştilor spre Platforma Chimică Râmnicu Vâlcea sau Drăgăşani să poată fi desfăşurat în condiţii destul de bune. (A.T)

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.