Meta
Realitatea Vâlceană

POLIŢIȘTII VÂLCENI, alături de ELEVI, la ÎNCEPUTUL NOULUI AN ŞCOLAR!

Luni, 9 septembrie 2024, a debutat noul an școlar, iar polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au fost alături de elevi, părinți și profesori pentru asigurarea unui mediu de ordine și siguranță adecvat în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor.

Bucuria revederii colegilor și dascălilor și emoțiile unui nou început fac parte din tabloul primei zile de școală, în care polițiștii vâlceni au ales să fie prezenți alături de aceștia, cu responsabilitate și sfaturi ce privesc siguranța mediului educational.

Încă de la debutul zilei, poliţiştii s-au aflat în unitățile de învățământ, precum şi în zonele adiacente acestora, unde poliţiştii rutieri și de ordine publică au desfăşurat activităţi preventive, dar şi pentru fluidizarea traficului rutier.

Astfel, pentru ca noul an şcolar să înceapă și să decurgă în linişte şi siguranţă, fiecare unitate de învăţământ este inclusă în itinerariile de patrulare ale polițiștilor, inclusiv traseele pe care copiii le folosesc pentru a veni și pleca de la școală.

Pentru atingerea acestor obiective este necesară o colaborare între familie, profesori și autorități, iar polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea asigură cetățenii de întreaga disponibilitate pentru prevenirea, combaterea și tragerea la răspundere penală a oricăror abateri de la normele legale, pentru asigurarea unui climat educațional corespunzător performațelor școlare.

De asemenea, polițiștii rutieri au verificat 173 autovehicule destinate transporturilor de elevi.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea urează tuturor elevilor și cadrelor didactice mult succes în noul an şcolar !

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.