Poliţiştii şi jandarmii vâlceni, la datorie în ziua alegerilor parlamentare!
Pe perioada campaniei, structurile Ministerului Afacerilor Interne au asigurat măsurile de ordine şi siguranţă publică, campania desfăşurându-se fără înregistrarea unor incidente sau evenimente grave. În cursul zilei de astăzi, structurile Ministerului Afacerilor Interne au asigurat securitatea transporturilor către secţiile de votare a buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare votării. Primele transporturi au avut loc sub paza efectivelor Jandarmeriei şi ale Poliţiei.
În conformitate cu prevederile Legii 208 din 2015, privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi ceilalţi membrii ai biroului electoral trebuie să fie prezenţi la sediul secţiei, astăzi la ora 18.00, având obligaţia de a verifica materialele necesare votării.
În această seară, la plecarea din secţia de votare, preşedintele biroului electoral sigilează toate căile de intrare în localul de vot.
Pe parcursul nopţii, 371 de cadre MAI vor fi angrenate în executarea misiunilor de protecţie a celor 430 de secţii de votare.
De asemenea, dispozitivul de menţinere a ordinii şi liniştii publice este sprijinit şi de 74 de elevi de la şcolile de poliţie. Echipajele structurilor de poliţie rutieră se vor afla la datorie, monitorizând traficul rutier. Totodată, poliţiştii vor verifica cu operativitate şi imparţialitate toate sesizările privind săvârşirea de contravenţii sau infracţiuni în legătură cu procesul de vot. Aceste măsuri urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum şi un mod de acţiune corect şi echidistant al poliţiştilor. Votarea va începe la ora 7.00 şi se va încheia la ora 21.00. Reamintim că, potrivit art. 385 – 393 din Codul Penal, Titlul IX. Infracţiuni electorale:
Oferirea sau darea de bani, bunuri sau de alte foloase (excepţie fac bunurile cu valoare simbolică, inscripţionate cu însemnele unei formaţiuni politice) în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat – se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi cu interzicerea exercitării unor drepturi.
Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales – se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani
Utilizarea unei cărţi de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals – se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Fapta persoanei care votează prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător – se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.







