Meta
Realitatea Vâlceană

Poliţiştii vâlceni au desfăşurat o nouă acţiune împotriva contrabandei cu ţigări

• Au fost efectuate 25 percheziţii domiciliare în judeţelor Vâlcea şi Olt, în urma cărora au fost identificate 5000 de ţigarete

• 30 de persoane au fost audiate, iar în urma acestor activităţi a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de D. Cristian, M. Romică şi Marin S., toţi din municipiul Drăgăşani, I. Marian, din municipiul Bucureşti şi D. Ştefan, din comuna Verguleasa, judeţul Olt, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă continuată.

În continuarea activităţilor de cercetare privind infracţiunea de contrabandă cu produse din tutun, în perioada 04 – 06 mai a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea au efectuat un număr de 25 percheziţii domiciliare în judeţelor Vâlcea şi Olt, în urma cărora au fost identificate 5000 de ţigarete, diferite mărci, provenite din activităţile de contrabandă şi bijuterii contrafăcute (tip ghiul şi verighetă) imitaţie aur destinate în vederea comercializării.

Totodată, a fost dispusă indisponibilizarea unui autoturism marca Dacia Logan ce era folosit de învinuiţi în activităţile infracţionale.

La finalizarea percheziţiilor au fost conduse la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea peste 30 de persoane care au fost audiate, iar în urma acestor activităţi a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de D. Cristian, M. Romică şi Marin S., toţi din municipiul Drăgăşani, I. Marian, din municipiul Bucureşti şi D. Ştefan, din comuna Verguleasa, judeţul Olt, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă continuată.

În baza probatoriului administrat, la data de 5 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au dispus măsura reţinerii lui D. Ştefan pentru 24 ore, iar la data de 6 mai a.c., acesta a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, propunere ce a fost admisă şi s-a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 29 de zile.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.