Posturi deblocate în Educație și în sistemul sanitar
Aproximativ 500 de posturi vacante din sistemul sanitar au fost deblocate, la solicitarea Ministerului Sănătății, printr-o hotărâre de guvern aprobată de Executiv.
Potrivit unui comunicat al MS, actul normativ prevede deblocarea a 500 de posturi vacante atât pentru unitățile sanitare din rețeaua Ministerului Sănătății, cât și pentru cele al căror management a fost transferat la autoritățile administrației publice locale.
Ministerul Educației lucrează zilele acestea la o Ordonanță de Urgență privind posibilitaea unor angajări masive. Astfel, în învățământul preuniversitar ar putea fi deblocate 5000 de posturi pentru personalul auxiliar, iar pentru învățământul superior cel mult 2500. Posturile din sistemul bugetar sunt blocate de mai bine trei ani
7.500 de posturi vor fi deblocate în sectorul Educației, printr-o Ordonanță de Urgență. 5.000 de asemenea posturi vor fi deblocate în învățământul preuniversitar, iar restul în cel universitar. (C.C.)







