Povața săptămânii: Un calif evlavios…

Un calif evlavios trăia odată în Bagdad. El avea obiceiul să se roage în fiecare dimineață, la un ceas anumit. Se trezea și se ruga regulat la ceasul obișnuit. într-o dimineață se scăpă cu somnul și adormi. Era în primejdie să-și piardă ceasul rugăciunii.

Un străin întră în odaia lui de dormit și îl trezi, grăindu-i:

-Măria Ta, scoală-te, că întîrzii de la ceasul de rugăciune!

-Și cine ești tu, cela ce ai venit să mă trezești? întrebă califul speriat.

-Sunt un om bun și am venit să fac o faptă bună.

-Nu-mi vine a crede… Tu ești un om cu gînduri ascunse… Și înfățișarea ta te arată că ești un om rău. Nu cumva tu ești diavolul?

-Ba da, Măria Ta, eu sunt diavolul, și iată am venit să te trezesc la rugăciune. Prin asta vreau să arăt că și diavolul poate face ceva bun. Nu suntem noi, diavolii, așa de negri și de răi cum ne cred oamenii. Noi am fost odinioară îngeri buni și, iată, a mai rămas și în noi ceva bun.

-Măi diavole! Mie nu-mi vine a crede spusele tale. Tu ești un ispititor; ispitirea e meseria ta. Trebuie să fi venit aici cu ceva gînd de înșelăciune. Pe numele viului Allah (Dumnezeu), te jur să-mi spui cu ce gînduri și planuri ai venit să mă trezești?

-Fiindcă m-ai jurat, iată sunt silit să-ți spun. Apoi eu am venit aici cu un gînd de înșelăciune. De douăzeci de ani, tu te rogi regulat în fiecare dimineață, la un ceas anumit. Dar noi, diavolii, nu ne prea temem de această rugăciune. Rugăciunea ți s-a făcut o datină goală. Te rogi regulat și păcătuiești regulat. Din rugăciunea ta lipsesc duhul, căința, căldura și lacrimile. Din rugăciunea ta lipsește puterea. Acum, căci te scăpaseși să dormi, noi, diavolii, ne-am zis: „Omul acesta va întîrzia ceasul rugăciunii. Cînd se va trezi, îi va părea rău. De douăzeci de ani nu i s-a întîmplat așa ceva. în inima lui se va aprinde o mare părere de rău… Va începe să se roage cu duh, cu căldură și cu lacrimi fierbinți de căință, iar noi, diavolii, de o astfel de rugăciune ne temem”. Astfel judecîndu-ne – încheie diavolul – iadul mă trimise pe mine, în fuga mare, să te trezesc la rugăciunea-ți obișnuită, ca nu cumva să te apuci a te ruga cu putere.

Acestea zicînd, diavolul se făcu nevăzut, iar califul înțelese că trebuie să-și schimbe felul de a se ruga.