Meta
Realitatea Vâlceană

Președintele CJ Vâlcea, în vizită la fabrica Faurecia de la Budești

Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a efectuat vineri, 4 iunie, o vizită de lucru la fabrica Faurecia de la Budești, specializată în producția de huse pentru scaune auto. În ultima perioadă, unitatea de producție a fost extinsă, în planurile companiei franceze numărându-se și creșterea numărului de angajați.

„Cu mare plăcere, am răspuns invitației conducerii Faurecia de a efectua o vizită la fabrica de la Budești.
Le cunosc activitatea pe care o desfășoară, fiindcă le-am fost alături încă de la început, din anul 2016, când a fost inaugurată fabrica de aici, care acum a fost extinsă. M-am implicat în înființarea noilor rute de transport de care fabrica avea nevoie și le voi acorda mereu, în condițiile legii, sprijinul meu. Am discutat cu directorul Philippe Neiva despre planurile de viitor ale companiei și am înțeles că există interes pentru creșterea numărului de angajați, de la 1.600, cât numără în prezent, până la 2.200. Îi felicit pentru întreaga activitate și le urez mult succes în viitor!”, a declarat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.