Meta
Realitatea Vâlceană

Primarii din Colegiul Bălceşti fac front comun pentru candidaţii USL ,,Să nu se mai lanseze zvonuri false, noi îi sprijinim pe Mazilu şi Coca”

În ultima parte a campaniei electorale, candidaţii USL din Colegiul Uninominal Bălceşti, Constantin Mazilu (deputat) şi Laurenţiu Coca (senator) au fost ţinta unor atacuri murdare lansate de contracandidaţi prin intermediul unui ziar pirat. Printre altele, s-a zvonit că o parte a primarilor USL ar trăda şi ar sprijini un alt candidat decât cel din propria alianţă. Enervaţi la culme de atacurile sub centură, primarii USL fac front comun în jurul lui Mazilu şi Coca şi dezmint cu vehemenţă zvonurile. Mai mult decât atât, edilii promit o victorie categorică a USL la alegerile din 9 decembrie.

Iată declaraţiile câtorva primari din Colegiul Uninominal Bălceşti dar şi a preşedintelui UNPR Râmnicu Vâlcea, şi el ţinta unor zvonuri nefondate:

,,Sunt numai zvonuri care nu au niciun sâmbure de adevăr. Se joacă murdar dar nu au şanse contracandidaţii, vă spune Nicu Voicescu! Suntem alături de Mazilu şi Coca sută la sută. Timp de patru ani aceşti doi oameni au venit în permanenţă în colegiu, oamenii de aici au fost la curent cu ce se întâmplă în Parlament, cu ceea ce se face pentru ei. Noi, primarii, am făcut şedinţe şi le-am explicat de exemplu, în ce constau cele 45 de iniţiative ale deputatului Mazilu. Oricum, ca o concluzie, Comuna Fârtăţeşti merge cu Laurenţiu Coca şi Constantin Mazilu. USL va câştiga în această localitate în proporţie de peste 90%. “ – Nicolae Voicescu – primarul Comunei Fârtăţeşti

,,Orice primar din acest colegiu îşi doreşte un parlamentar de-al locului. Constantin Mazilu, Dan cum îi spunem noi, prietenii, este din Lăpuşata, locuieşte la Lăpuşata, acolo îşi petrece mult timp. Laurenţiu Coca a lucrat atâţia ani la Berbeşti. Noi îi ei avem încredere, cunosc locurile, nu vin printre oameni numai din patru în patru ani, când sunt alegeri. Mazilu şi Coca cunosc foarte bine localităţile colegiului, de asemenea nevoile oamenilor şi modul cum pot fi ele rezolvate. Mazilu şi Coca sunt prieteni ai Comunei Popeşti şi sunt mandatat de oameni să le transmit că în proporţie de peste 90% le vor da votul” – Constantin Şerban, primarul Comunei Popeşti.

,,Îi susţinem necondiţionat pe Dan Constantin Mazilu şi Laurenţiu Coca. Sunt oameni de-ai locului. Au fost alături de noi timp de patru ani şi sunt convins că vor rămâne aproape de locuitorii colegiului şi în continuare. Pulsul este bun, oamenii ştiu în cine să aibă încredere şi garantez că USL va avea un succes zdrobitor în Comuna Valea Mare.” – Costel Briceag – primarul Comunei Valea Mare

,,Am străbătut întreg colegiul alături de domnul deputat Constantin Mazilu şi de domnul senator Laurenţiu Coca. Nu se pune problema ca primarii USL să nu-i susţină pe cei doi candidaţi. De asemenea, oamnii ne primesc cu braţele deschise, anul 2012 va fi anul victoriei USL. Sunt convins că la Roşiile rezultatul va fi zdrobitor. ” – Doru Diaconu, viceprimar al Comunei Roşiile

,,Pentru noi este o onoare să avem un aşa deputat şi un aşa senator. Ambii sunt profesionişti desăvârşiţi şi au o experienţă mare. Îi susţinem, suntem alături de ei pentru că avem nevoie de Mazilu şi de Coca pentru a dezvolta zona. La Măciuca procentul USL va fi de peste 70%” – Nicolae Văduva – primarul Comunei Măciuca

,,Deputatul Mazilu şi senatorul Coca sunt foarte bine primiţi în toate localităţile Colegiului Bălceşti. Au străbătut la pas localităţile şi nu vorbesc de această perioadă de campanie electorală, vorbesc de toţi aceşti patru ani care au trecut. Vă spun ceva, noi ştim ce e bine şi ce nu pentru localităţile pe care le păstorim. Nu are rost să vină cineva de la Botoşani, Baia Mare, Cluj sau mai ştiu eu de pe unde. Din start un astfel de om este perdant. Credeţi că noi nu ştim că un deputat din altă parte nu ar mai veni la noi apoi patru ani de acum în colo? Suntem trup şi suflet pentru sprijinirea acestor candidaţi, pentru sprijinirea prietenilor mei Mazilu şi Coca şi la Stăneşti vom avea un procent de peste 75%. Aşa să ne ajute Dumnezeu!” – Ionel Michiu, primarul Comunei Stăneşti

,,UNPR susţine necondiţionat candidatura domnilor Mazilu şi Coca. În plus, eu vin în acest colegiu şi pentru că bunicii mei sunt din Comuna Copăceni. Aici sunt acasă. Din pulsul pe care l-am luat, Coca şi Mazilu nu au probleme, vor câştiga clar, mai clar decât vor unii. “ – Eusebiu Veţeleanu, preşedinte UNPR Râmnicu Vâlcea.

,,Eu voi continua o campanie curată”

În ciuda atacurilor la care a fost supus, deputatul Constantin Mazilu continuă să ducă o campanie electorală curată, bazată numai pe idei, nu pe atacuri sub centură: ,,Anul 2012 va fi cu siguranţă anul victoriei USL. Am reuşit să sudăm o echipă compactă, o echipă de profesionişti, o echipă unită din care face parte staff-ul electoral dar şi primarii USL din colegiu. Înainte de a fi o echipă politică suntem o echipă de prieteni. Sunt norocos să fiu susţinut de o astfel de echipă şi ţin să le mulţumesc la toţi pentru sprijinul acordat. Eu voi continua să dus o campanie electorală curată, cinstită, nu voi face atacuri la persoană. Îi sfătuiesc pe adversari să înceteze atacurile pentru că nu îşi au rostul şi lumea nu îi crede, dimpotrivă îşi fac mai mult rău.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.