Meta
Realitatea Vâlceană

Primarul Frâncu, medaliat de Patriarhie pentru inițierea Legii„Sf. Andrei”

În cadrul unei ceremonii găzduită marți seara, 27 noiembrie a.c.,  la sala „Europa Christiana” a Patriarhiei Române, primarul Emilian Frâncu a primit din partea PF Patriarh Daniel medalia ”Sfântul Apostol Andrei – Protectorul României” în calitate de inițiator al Legii nr. 147/2012 prin care ziua de 30 noiembrie – Ziua Sfîntului Andrei a intrat în rândul zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează. La eveniment au participat parlamentari, oameni de cultură și înalte fețe bisericești. Cu această ocazie, edilul Râmnicului a declarat: „Am fost deosebit de emoționat și bucuros de recunoașterea primită. Această a 35-a lege promovată de mine îmi este cea mai dragă și mai apropiată sufletului meu: eram printre puținele popoare care nu își celebrau printr-o zi nelucrătoare patronul spiritual, dar iată că acum, 30 noiembrie a devenit o sărbătoare a tuturor românilor, împletindu-se armonios cu ziua de 1 Decembrie, Ziua Națională. A fost un demers legislativ care a durat un an și jumătate, dar am avut în tot acest timp sprijinul constant al Patriarhiei Române.”(A.T.)

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.